Cât trebuie să muncească un român pentru a-și cumpăra o locuință, fără să se împrumute la bancă

Cât trebuie să muncească un român pentru a-și cumpăra o locuință, fără să se împrumute la bancă

Românii care vor să devină proprietarii unei locuințe, fără să se împrumute la bancă, trebuie să muncească extrem de mult pentru a strânge banii necesari. Și sumele diferă în funcție de orașul în care stau.

Dacă te afli în căutarea unei locuințe, dar nu ai bani puși deoparte și nicio sursă de venit uriașă, atunci te vezi nevoit să apelezi la o bancă. Numai că împrumuturile pot fi costisitoare și te trezești că vei plăti lunar pentru zeci de ani de aici încolo.

Dacă, totuși, vrei propria locuință și te hotărăști să pui bani deoparte, atunci efortul se poate dovedi uriaș. Cei de la Hotnews au făcut o analiză care-ți arată cât trebuie să muncească un român pentru a-și putea cumpăra o locuința de 60 de metri pătrați fără a se împrumuta la bancă.

Concluziile apar pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.

Cât trebuie să muncească un român pentru a-și cumpăra o locuință cu propriile economii

Dacă stai să analizezi salariul mediu din Cluj, spre exemplu, atunci un român de acolo trebuie să muncească nu mai puțin de 139 de luni. Numai că această concluzie se bazează pe ipoteza absurdă că ar economisi întregul venit lunar.

Salariul mediu net în Cluj este al doilea cel mai ridicat din România (după București) de 3763 de lei, dar prețurile locuințelor sunt pe măsură. De asemenea, Clujul are o rată a șomajului printre cele mai reduse din țară, de numai 1,5%. Un raport al imobiliare.ro arată că prețul locuințelor din Cluj diferă, evident, în funcție de zonă.

În centru e mai scump, iar prețurile scad pe măsură ce te muți mai spre periferie.

După cei din Cluj, pe locul al doilea ca intensitate a efortului pentru achiziția unui apartament se află Constanța. unde salariile sunt cu puțin peste 3000 de lei. Constănțenii au de muncit aproape 10 ani pentru a lua 60 de metri pătrați, și asta doar dacă pun deoparte tot venitul lunar încasat.

Cât trebuie să muncească un român pentru a-și cumpăra o locuință (sursa: hotnews.ro)
Cât trebuie să muncească un român pentru a-și cumpăra o locuință (sursa: hotnews.ro)

Pe de altă parte,  Bucureștiul nici nu intră în topul celor mai scumpe orașe , calculat ca luni de muncă necesare pentru a cumpăra o locuință, iar Giurgiu, Reșița și Alexandria sunt orașele cele mai accesibile din acest punct de vedere. fiind necesari circa cinci ani de muncă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI