Cât ne costă Mica Unire: primarii investesc sume fabuloase în concerte, fasole și cârnați pe 24 ianuarie

Cât ne costă Mica Unire: primarii investesc sume fabuloase în concerte, fasole și cârnați pe 24 ianuarie
08:30 15.01.2020

Mica Unire sau Ziua Principatelor Unite se celebrează pe 24 ianuarie cu o zi liberă de la stat și un nou pretext pentru primării de toca sume fabuloase de bani.

Primăria Sectorului 5 al capitalei cheltuie nu mai puțin de 280.000 de euro într-o singură zi, pe concerte, fasole și cârnați. Mai mult de un sfert de milion de euro vor fi tocați mărunt săptămâna viitoare, în contextul în care același eveniment în 2019 s-a reflectat într-o cheltuială de ”doar” 42.000 de euro, fără TV. Fiind an electoral probabil, Daniel Florea s-a gândit să cheltuie de șapte ori mai mult în 2020. Nu de alta, dar când vorbim de banii statului, ți-e mai mare dragul să atragi votul populației.

În total, va fi vorba de trei zile de petreceri și manifestări socio-culturale, în perioada 24 – 26 ianuarie. Un pic amuzant este faptul că, prin extinderea celebrării pe mai multe zile, vom avea petreceri și de ziua nașterii lui Nicolae Ceaușescu, 26 ianuarie.

Potrivit caietului de sarcini publicat pe site-ul Centrului Cultural pentru Tineret „Ştefan Iordache”, subordonat Primăriei Sectorului 5, Mica Unire va fi sărbătorită în cele trei zile în Parcul Sebastian, de la ora 12.00 la ora 21.30. În mod oficial, pretextul pentru această investiție în ”pișcotăreală” este „creşterea nivelului de informare a locuitorilor cu privire la valorile tradiţiei, istoriei şi valorile strămoşeşti”, „să venim în întâmpinarea tuturor copiilor, părinţilor şi bunicilor (persoane din categoriile defavorizate)”, „manifestările culturale din jurul acestor momente au rolul de a uni comunitatea, de a facilita dialogul între membrii şi segmentele diferite, de a anula importanţa diferenţelor culturale”.

Nu mai puțin de 15 artiști vor avea concerte de câte o oră în piața publică, dar dacă te duci la eveniment doar pentru mâncare, nu vei fi dezamăgit. Conform caietului de sarcini al evenimentului, va exista „o zonă de promovare a bucătăriei tradiţionale româneşti, sub forma unui cooking show”. În același document se menționează că „Specialişti culinari vor prezenta demonstraţii culinare tradiţionale (ceaune aburinde cu fasole şi cârnaţi, sarmale cu mămăligă etc)”, se arată în documentul citat. „Porţiile rezultate vor fi distribuite cu titlu gratuit”. Una dintre condiţiile puse de municipalitate este ca la cooking show să fie gătite cel puţin 2.000 de porţii de mâncare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Libertatea