19 oct. 2020 | 07:30

”Carnea” vegetariană, subiect de dezbatere în Parlamentul Europeană: de ce sunt supărați fermierii

ACTUALITATE
”Carnea” vegetariană, subiect de dezbatere în Parlamentul Europeană: de ce sunt supărați fermierii

În ultimii ani, au ajuns în comerț foarte multe alternative vegetariene la carne, dar industria cu pricina nu este reglementată deloc, mai ales când vine vorba de denumiri. Situația va fi remediată de Parlamentul European.

Miercuri, parlamentarii europeni vor lua o decizie în ceea ce privește nomenclatura sub care sunt promovate alternativele vegetariene la produse din carne. Asta înseamnă că, în curând, s-ar putea să dispară din magazine și din meniul restaurantelor formulări precum friptură vegetariană, cârnați vegetarieni, escalop sau burger vegetarian, conform unui raport publicat de Financial Times.

Alternativa la aceste denumiri ar putea fi o lovitură importantă adusă industriei care a generat foarte mult interes în ultimii ani. În locul burgerilor vegetarieni sau a cârnaților, am putea vedea ”discuri” și ”batoane”. Indiferent cât ești de deschis la minte, formulările cu pricina sunt departe de a fi apetisante.

Dacă nu era evident deja, noua măsura a fost încurajată și susținută de jucători importanți din industria cărnii și din cea zootehnică. De asemenea, deja, a câștigat sprijinul comisiei agricole a Parlamentului European.

Votul vine odată cu creșterea popularității alternativelor vegane, stimulată de noii intrați pe piața înlocuitorilor care imită aspectul și gustul cărnii adevărate. Pandemia a afectat procesatorii de carne și, de asemenea, a oferit un impuls pentru vânzările de produse vegetale, care au crescut cu 73% în Europa în ultimii cinci ani, potrivit Euromonitor.

Până la implementarea unei astfel de schimbări radicale, însă, mai sunt multe etape. Dacă va trece votul prin Parlamentul European datorită unei majorități, amendamentul va face parte dintr-un efort de reformare a politicii agricole comune din cadrul Uniunii Europene. În plus, subiectul va fi discutat în cadrul unor negocieri între Parlament și guvernele țărilor membre UE. În final, nouă măsură va deveni lege doar în contextul în care va fi agreată de ambele instituții.

Deși la bază totul pare un conflict de marketing, legat de modul în care sunt promovate alternativele la produse din carne, fermierii sunt foarte serioși. În opinia membrilor industriei creșterii animalelor și a cărnii, aceiași termeni în două contexte diferite crează confuzie. „Dacă nu protejăm produsele din carne, riscăm să inducem în eroare consumatorii și să permitem deturnarea muncii desfășurate de crescătorii de animale de-a lungul anilor pentru a dezvolta produsele lor renumite”, a declarat Copa Cogeca, asociația fermierilor și cooperativelor europene.

”Ce este carnea vegană? Nu spun că produsele vegane sunt dăunătoare pentru sănătatea noastră, dar este un produs complet diferit. Un burger este carne.”, este de părere Antonia Tavares, un fermier portughez de porc implicat și în cultivarea de cereale și legume.

Dacă va fi adoptată de Parlamentul European, această schimbare va veni ca o extensie a unui amendament adoptat de Curtea Europeană de Justiție în 2017. La momentul respectiv, autoritatea cu pricina a interzis utilizarea cuvintelor lapte, unt și iaurt pentru comercializarea produselor non-animale.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele