Câinele abandonat, devenit viral: la adăpost, bătea ”palma” cu orice vizitator

Câinele abandonat, devenit viral: la adăpost, bătea ”palma” cu orice vizitator
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
07:00 01.05.2020

Când vine vorba de dragostea manifestată de câini pentru oameni, de foarte multe ori, aceasta nu este justificată. Cel puțin în cazul unui cățeluș aflat la adăpost, gesturile sale de afecțiune par desprinse din altă lume.

Câinele din imaginile alăturate a stat aproximativ un an și jumătate, din toamna lui 2018, într-un adăpost. A ajuns acolo după ce a fost chinuit teribil de foștii proprietari, înainte să-l abandoneze și să rămână cu cicatricii vizibile. De când a intrat în posesia administratorilor de la Bullock County Humane Society, comportamentul său a devenit viral.

Speck este numele micuțului și, de fiecare dată când un om ajungea lângă gardul său, îi întindea lăbuța. Pe lângă faptul că părea o formă de salut incredibil de umană, acesta încerca să-ți arate că nu și-a pierdut pentru niciun moment încrederea în oameni.

shelter-dog-wants-to-hold-hands-with-anyone-passing-by4

”Tot ce își dorește este dragostea oamenilor. Strecoară lăbuța sa micuță afară și își dorește doar ca tu să-l atingi și să i-o ții în mână. Și devine atât de trist când pleci de lângă el să termini de făcut curățenie sau orice ai de făcut.”, a explicat Desiray Miracle-Wilder, administratoarea adăpostului pentru câini din Alabama.

Partea interesantă este că toate experiențele triste din viața lui Speck nu l-au schimbat. Nici măcar cicatricile de pe față nu l-au transformat într-un câine rău. Entuziasmul său a fost impecabil față de orice om care ajunge aproape de cușca sa.

”Puteai să pui orice lângă el, încă un câine mai mare, o pisică, el era fixat doar pe a primi dragoste de la oameni, nu-i păsa de altceva. El vrea doar să-l atingi. Dacă stai jos, stă pe tine. Dacă îi ții mâna, ți-o ține și el. Dacă îl scarpini pe burtă, se rostogolește.”, a adăugat Desiray.

În final, Speck a ajuns în posesia unei famili din New York, cu o fermă întinsă pe o suprafață de 10 hectare. Schimbarea a venit de la clipul de mai jos, care s-a viralizat, iar oamenii au ajuns să stea la coadă pentru a-l adopta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI