Câinele care a dat viralul carantinei: Big Poppa tocmai a devenit animalul spiritual al oamenilor în izolare

Câinele care a dat viralul carantinei: Big Poppa tocmai a devenit animalul spiritual al oamenilor în izolare
Răzvan Băltărețu
Google Urmărește pe Google

În urmă cu aproape un deceniu, Grumpy Cat era senzația internetului. În 2020, în plină criză medicală, Big Poppa e animalul definitoriu pentru perioada asta.

„Big Poppa e atât de trist azi, cred că îi e dor să se joace cu copiii de la bloc. Doar se uită la ei de pe balcon”, a scris pe Twitter stăpâna câinelui. Poza e excelentă pentru perioada asta și câinele a reușit să devină animalul simbol al momentului. Imaginea a ajuns să strângă peste 822.000 de aprecieri și circa 93.300 de distribuiri.

Big Poppa caine viral Twitter imagine

Rae Elle / Twitter

Big Poppa a ajuns și mai cunoscut odată cu un articol publicat de Buzzfeed News. „Tot încerca să facă zgomot să le atragă atenția, dar stăm la etajul șase și nu l-au auzit. Mi-am zis: «Oh, Dumnezeule, e cu adevărat trist»”, a zis Rae Elle, proprietara lui Big Poppa, pentru publicație.

Pentru cotidianul La Stampa, ea a spus că motivul pentru care imaginea cu câinele a devenit virală e că ne reprezintă pe toți. „Suntem triști pentru că nu putem să ieșim cu prietenii și rudele, dar în același timp trebuie să încetinim curba de îmbolnăviri cu coronavirus. Big Poppa a ales cu siguranță acest lucru”, a spus aceasta.

Big Poppa aduce lejer aminte de Grumpy Cat

Între 2011 și 2013, Grumpy Cat a fost senzația internetului. Era o pisică al cărei defect genetic a făcut-o adorabilă prin dezinteresul cu care părea că se uită la tot ce-i în jurul ei. După cum vezi din imaginile de mai jos, Big Poppa e mai degrabă trist sau morocănos în orice imagine.

Big Poppa caine viral Twitter imagine

Rae Elle / Twitter

Big Poppa caine viral Twitter imagine

Rae Elle / Twitter

Big Poppa caine viral Twitter imagine (3)

Rae Elle / Twitter

Grumpy Cat a murit însă în 2019. Sigur, asta e vestea proastă. Vestea bună a fost pentru stăpâni. Pisica a ajuns atât de populară, încât a generat aproximativ 99,5 de milioane de dolari – venituri estimate din prezența online, produse vândute cu fața ei, dar și promovarea diverselor produse. Sigur, nu vom ști niciodată precis. Cifrele sunt din 2014, iar proprietara pisicii a zis că-s false.

În fine, ca națiune globală îl avem pe Big Poppa. Uite alte poze cu el. Ai mai multe cu el pe contul stăpânei lui.

Big Poppa caine viral Twitter imagine (4)

Rae Elle / Twitter

Big Poppa caine viral Twitter imagine (6)

Rae Elle / Twitter