Atenție la plata cu cardul, români: hackerii, cu ochii pe două miliarde de euro

Atenție la plata cu cardul, români: hackerii, cu ochii pe două miliarde de euro

În era digitală, plățile online cu cardul sunt la ordinea zilei. E mai comod așa și, în cele mai multe cazuri, nu riști nimic. Numai că mai există și probleme și, potrivit BNR, hackerii au stat cu ochii pe două miliarde de euro.

Să plătești online cu cardul nu mai e de multă vreme ceva nou sau nișat. Românii au descoperit că e mult mai comod, iar platformele care intermediază plăți și-au luat toate măsurile pentru a se asigura că totul merge în regulă. Chiar și așa, hackerii nu iau pauză.

Datele BNR arată că incidentele de securitate au afectat aproape 442.000 de  operaţiuni de plată, iar valoarea acestora a fost de aproximativ două miliarde de euro, spune Ruxandra Avram, director în cadrul Băncii Naţionale a României.

Avertisment BNR: hackerii, cu ochii pe două miliarde de euro

Directorul din cadrul Băncii Naționale susține că aceastea nu-s incidente de ignorat. Infrastructura ar trebui, așadar, îmbunătățită. Nu înseamnă neapărat că infractorii cibernetici au și pus mâna pe acei bani. Dar câteva incidente majore tot au existat.

„Am câteva date, care sunt importante după părerea mea. Noi am transmis chestionare către prestatorii de servicii de plată şi am constatat că au fost înregistrate (…) 20 de incidente operaţionale majore, trei incidente de securitate majore, înţelegând prin aceste incidente de securitate majore două atacuri de securitate de tip Distributed Denial of Service şi un atac de securitate de tip phishing.   E adevărat că ele aşa au fost înregistrate la noi, în realitate unele dintre ele au fost declasificate, nu erau neapărat incidente majore pentru că nu îndeplineau toate criteriile şi au fost reîncadrate ca incidente minore. (…)   În ceea ce priveşte impactul lor au fost aşa: cinci dintre incidente au avut impact asupra disponibilităţii, un incident asupra integrităţii, continuităţii, disponibilităţii şi autenticităţii, şapte incidente asupra continuităţii, patru incidente asupra disponibilităţii, 2 incidente asupra integrităţii şi disponibilităţii, un incident asupra confidenţialităţii şi disponibilităţii şi 3 incidente asupra continuităţii şi disponibilităţii. Numărul total al operaţiunilor de plată care au fost afectate de aceste incidente a fost 441.998. Acestea au fost operaţiunile de plată afectate, care au reprezentat o valoare a operaţiunilor de plată de aproximativ două miliarde de euro”, a declarat Ruxandra Avram, director în cadrul BNR.

Per total, numărul utilizatorilor de servicii de plată afectaţi de astfel de incidente a fost de 479.474, iar durata medie de nefuncţionare a fost de aproximativ 14 ore.

Se poate și mai rău, dar și mai bine, după cum admite directorul din cadrul BNR.

„Nu stăm foarte rău, sper că acestea au fost toate incidentele reale şi probabil că acestea sunt reale pentru că imediat ele se văd la populaţie. Deci aici nu se pune problema de a diminua acest eveniment nefericit în piaţă”, a mai apus Ruxandra Avram.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI