Uniunea Europeană pune presiune pe Facebook: cum se apără gigantul lui Zuckerberg

Uniunea Europeană pune presiune pe Facebook: cum se apără gigantul lui Zuckerberg

Oficialii Uniunii Europene pun presiune foarte mare pe giganții rețelelor sociale care activează între granițele Uniunii. Cei de la Facebook au ajuns să se panicheze.

Uniunea Europeană se află pe ultima sută de metri când vine vorba de publicarea unui proiect de reguli menit să frâneze avansul companiilor americane și chineze din sectorul înaltelor tehnologii. În acest context, pe parcursul zilei de ieri, cei de la Facebook au făcut public un comunicat care trădează îngrijorarea gigantului din Silicon Valley vizavi de noile reguli.

În opinia cele mai mari rețele sociale, regulamentul UE va pune piedici importante ratei inovației și libertății de exprimare. Facebook şi-a exprimat aceste temeri înaintea întâlnirilor pe care directorul său executiv Mark Zuckerberg le are luni la Bruxelles cu comisarul european pentru concurenţă Margrethe Vestager, responsabilă şi cu sectorul digital, şi cu comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Cei doi oficiali ai Comisiei Europene urmează să anunțe mâine, 19 februarie, un nou set de propuneri menite să atragă atenția asupra potențialului exploatării datelor industriale ale UE de către marile companii de tech. Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană caută soluții pentru combaterea dominației Facebook, Google și Amazon.

Același document care va deveni publi în următoarele zile include reguli care să definească foarte bine posibilitatea utilizării inteligenței artificiale în sectoare cu grad ridicat de risc, precum sănătate sau transporturi. Aceasta este doar prima parte a unui regulament mai amplu care va fi finalizat în următoarele luni.

În timp ce proiectul UE vrea să limiteze propagarea online a unor discursuri încărcate de ură prin intermediul rețelelor sociale, cei de la Facebook clasifică inițiativa o manifestare de ignoranță la adresa naturii internetului.

„O astfel de restricţie va îngrădi atât inovaţia, cât şi libertatea de exprimare (…) Adaptarea în online a normelor ce reglementează discursul offline ar putea fi insuficientă”, menţionează Facebook într-un document propriu pe tema acestor discuţii, sugerând ca în locul măsurilor preconizate autorităţile să solicite companiilor crearea unui sistem de raportare a conţinuturilor şi să definească ce înseamnă „conţinut ilegal”.

În același context, Facebook are o problemă cu impunerea ștergerii discursurilor de ură în maxim 24 de ore de la raportare. Compania dezaprobă solicitarea ca reţelele de socializare să retragă în maxim 24 de ore de la postare conţinuturile considerate a fi rasiste sau extremiste, sugerând că reglementările trebuie să asigure un echilibru între libertatea de exprimare şi respectarea intimităţii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI