08 mai 2020 | 15:05

Anunț deosebit pentru românii care au cont bancar: se întâmplă cu zeci de mii de clienți

BANI
Anunț deosebit pentru românii care au cont bancar: se întâmplă cu zeci de mii de clienți

Ne apropiem de finalul stării de urgență. Totodată, intrăm în ultima săptămână în care românii vor mai putea să-și amâne ratele. Acum avem și cifre despre ce se întâmplă în sistemul bancar.

Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), a explicat ce se întâmplă în România odată cu amânarea ratelor. Românii mai au o săptămână la dispoziție să depună cererile. Pot cere amânarea pentru o perioadă de până la 9 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Acum, Păunescu susține că e vorba deja de 270.000 de cereri de amânare la plată a ratelor. Potrivit ultimelor cifre, din acestea au fost rezolvate aproximativ 90.000. „Un efort din partea sistemului bancar de aproximativ 3 miliarde de lei, o cifră care nu poate fi neglijată”, a transmis Păunescu.

Acesta a spus că băncile au nevoie de fluxuri cât mai automatizate, dedicate, având în vedere că se primesc la bănci chiar mii de cereri în fiecare zi. Cei care vor să beneficieze de amânarea plăţii ratelor mai pot depune cererile până în data de 14 mai, inclusiv. Este de luat în seamă că o parte dintre aceşti clienţi nu vor face faţă în continuare plăţii ratelor după 31 decembrie, finalul perioadei maxime de amânare.

„Nu ştiu dacă ne vom afla în continuare în prezenţa unei reglementări care să prelungească această stare de amânare a plăţilor sau dacă vom avea parte de reglementări complementare. Nu ştiu cât de mult această amânare va mai putea fi pusă la dispoziţia clienţilor în condiţiile în care vom avea probleme cu gestionarea sistemului în ansamblu, mai ales că se vorbeşte şi despre partea de economisire […] sute de mii şi milioane de deponenţi beneficiază de dobânzi cu sau fără amânarea plăţii ratelor, cu sau fără criză.”
Alexandru Păunescu

Cum se pot amâna ratele, dacă n-ai făcut-o până acum

Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, prin care statul garantează dobânzile amânate pentru creditele ipotecare acordate persoanelor fizice, precizează că debitorii trebuie să depună noi cereri în acord cu OUG 37 dacă vor să beneficieze de amânarea ratelor în temeiul Ordonanței – pentru o perioadă de până la 9 luni/până la finele acestui an.

„Precizăm că mai multe instituții de credit au informat în mod corect clienții care au depus solicitări înainte de intrarea în vigoare a OUG 37/2020, că pentru a beneficia de suplimentarea perioadei de amânare fața de ofertele băncilor, va fi nevoie de o nouă cerere, care trebuie depusă până la data de 14 mai. În cazul în care acești clienți nu vor depune o nouă solicitare, vor putea obține amânări la plata ratelor doar pentru scadențele pe care le-au oferit băncile înainte de apariția OUG 37/2020.”
FNGCIMM

Nu în ultimul rând, merită reținut că românii trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a se încadra în criteriile OUG 37. Printre acestea se numără ca împrumuturile să nu fi fost restante înainte de 16 martie și ca veniturile să fi fost afectate ca urmare a pandemiei și a efectelor sale – șomaj, reducerea salariilor, carantină forțată, boală.