Problema care va apărea în sezonul rece: șeful CDC anunță un posibil al doilea val de infectări  

Problema care va apărea în sezonul rece: șeful CDC anunță un posibil al doilea val de infectări  

Un al doilea val de infectări cu noul coronavirus nu e exclus, iar șeful Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) spune că ar putea fi chiar mai rău decât primul.

E clar că nu vom scăpa prea ușor de virusul care a paralizat planeta în ultimele luni. Vedem asta și din anunțul făcut recent de Klaus Iohannis, președintele României, care a anunțat că, deși din data de 15 mai nu vom mai fi obligați să avem la noi o declarație pe proprie răspundere atunci când ieșim din casă, toți românii vor fi nevoiți să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun. „Această măsură nu este limitată în timp și vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, atunci când această pandemie va fi sub control și nu mai există riscul infectării”, a declarat Klaus Iohannis.

Măsura anunțată de președintele României este menită să contribuie la limitarea răspândirii virusului, chiar și atunci când poate părea că amenințarea a trecut. Totuși, experții spun că acest lucru ar putea dura o perioadă mai lungă decât ne-am fi așteptat. Aceștia se așteaptă la un posibil al doilea val de infectări, care ar urma să aibă loc în sezonul rece. Criza de sănătate ar fi ceva mai serioasă atunci pentru că se va suprapune cu epidemia de gripă, care are loc în fiecare sezon rece, e de părere Robert Redfield, directorul CDC din Statele Unite.

De ce al doilea val de infectări ar putea fi mai sever decât primul

„Există posibilitatea ca asaltul virusului asupra națiunii noastre, iarna viitoare, să fie chiar mai dificil decât cel pe care tocmai l-am trecut”, a spus directorul CDC. „Vom avea epidemia de gripă și cea de coronavirus în același timp”, a adăugat el, prezicând un dublu atac asupra sistemului de sănătate.

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, e de aceeași părere. „Al doilea val de îmbolnăviri cred că va veni în cursul sezonului rece, spre finalul toamnei, așa cum sunt toate virozele respiratorii care evoluează mai intens în sezonul rece decât vara sau primăvara. Probabil atunci vom avea un al doilea val de îmbolnăviri”, a declarat Alexandru Rafila.

În cazul în care nu se va dezvolta un vaccin eficient pentru noul coronavirus până atunci, al doilea val de infectări ar putea copleși sistemele de sănătate. Dacă atât gripa, cât și coronavirusul se vor afla în circulație în același timp, acest lucru ar putea copleși spitalele și cabinetele medicilor care sunt deja suprasolicitați în sezonul gripal.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: cnn