01 nov. 2020 | 14:40

Acestea ar putea fi vapoarele viitorului: funcționează doar cu energie solară

ACTUALITATE
Acestea ar putea fi vapoarele viitorului: funcționează doar cu energie solară

În 2005, Michael Köhler s-a îndepărtat de motoarele diesel care îi alimentau bărcile de 23 de ani și s-a îndreptat către energia solară, o idee îndrăzneață date fiind limitele tehnologiei de la acea vreme.

După cinci ani de testare și dezvoltare, Solarwave 46 de la Köhler a devenit primul iaht cu energie solară din lume. De atunci, brandul său, Silent Yachts, a devenit mai mare și din ce în ce mai luxos.

Acum, iahturile electrice nu mai sunt o raritate

Solarware a introdus un nou iaht de 25 metri lungime, cu trei punți, are un salon spațios și șase cabine.

Însă cea mai importantă caracteristică este potențialul de croazieră nelimitat, deoarece bateriile litiu-ion care alimentează motoarele electrice de 250 kw se reîncarcă din mers datorită panourilor solare de 370 de metri pătrați ai iahtului.

Iar beneficiile se extind dincolo de emisiile minime și eliminarea vibrațiilor motorului.

“Avem mai mult spațiu de locuit decât alte iahturi concurente”, spune Köhler, “deoarece motoarele electrice necesită mai puțin spațiu decât motoarele diesel”.

Nișa solară este mică, dar în creștere, cu noi participanți precum Serenity Yachts și BYD Group.  Aceste iahturi cu motor au viteze de croazieră de 8 noduri și viteze maxime de până la 20 de noduri – deși la astfel de viteze vor suprasolicita rapid bateriile.

Aici e dilema de proiectare a ambarcațiunilor cu baterii: Autonomie sau viteză?

Noua ambarcațiune electrică Wakesurf GS22E de la Craft a găsit o modalitate de a aduce limitele bateriiilor de partea sa.

“Am proiectat cel mai dens sistem de baterii cu energie pentru locul în care merge de obicei un motor cu ardere”, spune Sean Marrero, președintele Watershed Innovation, care a dezvoltat sistemul de propulsie electrică Ingenity al GS22E.

Adaptate pentru sesiuni de o oră, proprietarii pot folosi wakesurf-ul dimineața, apoi pot reîncărca bateria.

“Nu funcționează ca o Tesla”, spune Marrero, “ci reflectă mai degrabă experiența wakesurf cu pupa săpată în apă – minus zgomotul și emisiile”.

Cunoscătorii spun că se zvonește că și alți constructori ar avea ambarcațiuni electrice în proces de producție deja, ceea ce nu ar putea fi decât un lucru bun pentru transportul oceanic.