Aceasta este prima țară din lume care va vinde carne artificială

Aceasta este prima țară din lume care va vinde carne artificială

Carnea cultivată în laborator a companiei americane Eat Just va fi comercializată în Singapore după aprobarea de reglementare. Acest lucru marchează o premieră – prima data când un astfel de produs a fost autorizat pentru vânzare într-un restaurant încă neidentificat. Astfel, Singapore devine prima țară din lume care va vinde carne artificială.

Spre deosebire de carnea pe bază de plante – de exemplu, burgerul vegetarian clasic – „chicken bites” ale companiei sunt cultivate sub formă de celule din bioreactoare masive, unde sunt combinate cu alte ingrediente pe bază de plante.

Compania trece, de asemenea, prin procese de reglementare pentru a obține, în cele din urmă, produsul aprobat în Statele Unite

În mod surprinzător, asta înseamnă că această carne făcută în laborator nu este, din punct de vedere ethnic, vegetariană. Celulele au fost preluate din biopsii de la animale vii – dar nici nu au fost necesare sacrificări de animale.

În timp ce produsul rezultat va fi inițial mult mai scump decât puiul real, compania speră că producția va ajunge să scadă costurile sub cele ale cărnii reale.

„Vom începe cu un singur restaurant și apoi vom ajunge la 5, 10, 15 și apoi în cele din urmă în retail”, a declarat CEO-ul Eat Just, Josh Tetrick, într-un interviu, citat de CNBC. „Infrastructura necesară pentru aceasta sunt, în primul rând, bioreactoarele, așa că vom trece în cele din urmă la 5.000, 10.000 și 20.000 de litri”, a adăugat acesta.

Compania susține, de asemenea, că cultivarea cărnii în bioreactoare ar putea limita utilizarea excesivă a antibioticelor sau a hormonilor.

„Speranța mea este că aceasta va duce la o lume, în următorii câțiva ani, în care majoritatea cărnii nu necesită uciderea animalelor”, a declarat Tetrick pentru The Guardian. Tetrick a admis, de asemenea, că consumatorii ar putea fi greu de convins deocamdată să mănânce așa ceva.

Consumul de carne de pe planetă a ajuns la niveluri record. Fermele sunt supraaglomerate și există temeri că, în viitor, cererea va fi mai mare decât oferta. În aceste condiții, se pune întrebarea: reprezintă carnea artificială, creată în laborator, soluția salvatoare în această criză?

Citește și: