Zgârie-norul la orizontală, soluția Chinei pentru supraaglomerare

Zgârie-norul la orizontală, soluția Chinei pentru supraaglomerare
Sursa foto: Fast Company
18:25 04.03.2019

În 2018, China a construit mai mulți zgârie-nori decât orice altă țară. În 2019, în orașul Chongqing, va exista și unul așezat pe orizontală.

Construcția este, de fapt, compusă din patru zgârie-nori. Ceea ce face proiectul deosebit este cel de-al cincilea, așezat pe orizontală, deasupra celorlalte.

Turnul orizontal a fost numit „Cristalul” și este, de fapt, un pod din oțel lung de 300 de metri din oțel și sticlă care le conectează. În interior, poți găsi parcuri, magazine, restaurante, piscine dar și punți de observație, de unde oamenii pot admira de sus priveliștea.

Lucrarea a fost terminată la sfârșitul lui februarie.

Cristalul este alcătuit dintr-o structură de oțel care cântărește 12.000 de tone și acoperită cu o boltă formată din 3.000 de panouri de sticlă și aproape 5.000 de panouri de aluminiu.

Este situat la o înălțime de peste 250 de metri, deși nu este cel mai înalt pod de acest fel. Recordul a fost bătut în Arabia Saudită, unde există unul la o înălțime de peste 300 de metri. Totuși, ceea face construcția deosebită este faptul că acesta conectează cele mai multe clădiri din lume. De asemenea, acesta pare să arate mai degrabă ca un zgârie-nori decât ca un simplu pod.

„Cristalul” face parte dintr-un proiect mai mare, numit Raffles City Chongqing, un complex de peste o mie de kilometri pătrați. Acesta va fi alcătuit din opt zgârie-nori, un mall, spații de birouri și 1.400 de apartamente rezidențiale.

Clădirea a fost proiectată de arhitectul Moshe Safdie, cunoscut pentru o construcție similară în Singapore. „În aceste orașe compacte, cum este Chongqing, nu este loc de parcuri publice mari, pe pământ, așa că trebuie să le ridicăm în cer”, a declarat arhitectul.

Podul este acoperit de o boltă de sticlă care, potrivit dezvoltatorilor, a fost inspirată de vechile nave de navigație. Asta mai ales pentru faptul că se află la confluența dintre fluviul Yangtze și afluentul său, Jialing.

Clădirea urmează să fie completă și utilizabilă în a doua jumătate a anului 2019.

CapitaLand a postat imagini de sus cu impresionanta construcție.

Sursa: Fast Company