Windows 10 trece la o nouă versiune: ce îți aduce actualizarea din noiembrie 2019

Windows 10 trece la o nouă versiune: ce îți aduce actualizarea din noiembrie 2019
12:28 16.10.2019

În continuare, sunt șanse mari ca Windows 10 să fie ultimul sistem de operare lansat vreodată de Microsoft, chiar dacă beneficiază regulat de actualizări importante precum cea din noiembrie 2019.

Dacă ar fi existat posibilitatea ca gigantul din Redmond să lanseze o nouă versiune de Windows, după Windows 10, am fi aflat. Din câte se pare însă, toate inovațiile pe care compania americană le are pregătite în materie de sisteme de operare sunt integrate în actualul Windows 10 printr-o serie de update-uri majore care sunt servite odată la șase luni cu nume cât se poate de sugestive.

Cel care urmează luna viitoare este intitulat Windows 10 November 2019 Update, cu numele de cod 19H2. După instalare, versiunea ta de Windows va fi 1909, în contextul în care iterația actuală este 1903. Ca volum, cei de la Microsoft ne asigură că va fi cel mai mic de până acum, apropiat de un service pack tradițional.

Conform spuselor lui John Cable de la Microsoft, actualizarea va incorpora, în mare parte, îmbunătățiri de performanță, funcții destinate segmentului enterprise și ”îmbunătățiri de calitate”, orice ar însemna asta. În final, dacă te-ai cam săturat de update-uri majore pe care ți le servește Windows 10 la fiecare șase luni, te vei bucura că acesta ar trebui să se instaleze semnificativ mai rapid decât în trecut, pentru că este mai mic, iar asta este cel mai important.

Dacă ți-ai instalat deja actualizarea din mai 2019, noul update care va fi disponibil luna viitoare se va instala într-un timp foarte scurt. Utilizatorii înscriși în programul Windows Insider ar trebui deja să aibă acces la Windows 10 versiunea 1909, în forma finală.

Schimbările din Windows 10 November 2019 – versiunea 1909

windows-10_conectare internet pppoe

Ca mici detalii de funcționalitate, care vor fi incluse în noul Windows 10, dacă este utilizatori de File Explorer, experiența de căutare va fi un pic diferită. Dacă tastezi un cuvânt, îți va fi afișată o listă de sugestii în timp real, la fel ca pe Google. În plus, căutarea va funcționa și în documentele tale de pe OneDrive, nu doar local. Dacă faci click dreapta pe unul dintre rezultate, poți deschide directorul în care se află. În cazul în care nu te interesează sugestiile, poți apăsa în orice moment pe Enter, ca să ajungi la rezultate pe care le vedeai în mod tradițional.

Amatorii de asistenți virtuali se vor bucura să afle că nu mai trebuie să se rezume la Cortana în fiecare colțișor din Windows 10. Dacă ești fan Alexa, de exemplu, chiar și cu sistemul blocat, o poți apela. Până de curând, puteai face asta doar cu Cortana.

Un detaliu drăguț pe partea de productivitate ține de posibilitatea definirii de programări în calendar fără să intri într-o aplicație dedicată. Direct din Taskbar, cu un click în Centrul de Control din dreapta jos poți adăuga progrămări noi în doar câteva secunde. Tastezi un nume, o dată, un interval orar și, opțional o locație.

Cei care au o problemă cu notificările oferite de Windows, se vor bucura să afle că au fost optimizate și ai un pic mai multă flexibilitate în a le sorta și în a-ți alege pe cele pe care le vrei afișate și în ce formă. Poți dezactiva sunetele aferente unor anumite notificări și le poți sorta în ordine cronologică, nu doar în ordine alfabetică. Toate aceste detalii le poți personaliza din Settings – System – Notifications & Actions.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI