Trump visează la 6G, în timp ce primele telefoane 5G abia au fost anunțate

Trump visează la 6G, în timp ce primele telefoane 5G abia au fost anunțate
11:52 22.02.2019

Nu există internet 6G și nici nu este vreo greșeală de ortografie în titlu. Din păcate, aceasta este noua fantezie a lui Donald Trump și s-a gândit să o verbalizeze pe Twitter.

La ora actuală, marile companii producătoare de telefoane încearcă să lanseze modele compatibile cu rețele 5G. Pe de altă parte, respectivele rețele nu există momentan, chiar dacă au fost făcute numeroase experimente pe marginea subiectului, iar operatorii de telefonie de pe întregul mapamond se află într-o competiție pentru a implementa infrastructura necesară cât mai repede.

Pornind de la premisa logică că după 5 vine 6, președintele SUA a făcut o postare pe Twitter prin care și-a exprimat interesul care țara pe care o conduce să facă tranziția cât mai repede la 6G. Ca o notă de subsol interesantă însă, respectiva tehnologie 6G la care a făcut referire, nu doar că nu există, dar nu s-a scris nicio lucrare pe marginea ei, nu s-a discutat nimic nici măcar din perspectiva de proiect.

Deși este imposibil să-i citești gândurile lui Trump ca să înțelegi logica din spate, astfel de postări sunt motivate de un temerea lui intrinsecă vizavi de evoluția tehnologică rapidă din China. Indiferent cât se chinuie el să țină echipamentele Huawei departe de infrastructura operatorilor de telefonie din SUA, astfel de gesturi nu fac decât să se reflecte în handicapuri pentru americani.

Nu ajută nici faptul că într-un alt tweet recent a contrazis politica SUA referitoare la echipamentele chinezești. ”Vreau ca Statele Unite ale Americii să câștige prin competiție, nu prin blocarea tehnologiilor mai avanste.” În orice caz, spiritul său de visător confirmat prin referințele la rețele 6G merită lăudat.