Tratamentul care te vindecă de cancer în câteva zile, fără vreo operație

O companie de cercetare medicală din Israel susține că deține o tehnologie capabilă să extermine tumorile canceroase. specialiștii israelieni spun că vindecarea de cancer e la fel de simplă ca o vizită la dentist.

Această tehnologie a fost dezvoltată de Alpha Tau Medical, un centru de cercetare israelian, unde se studiază de mulți ani leacul contra cancerului.

Tehnologia lor folosește așa-numita terapie prin radiații sau DaRT și presupune injectarea în tumoare a unei “semințe” radioactive care eliberează un nivel ridicat de energie radioactivă alpha pentru a distruge tumoarea.

Întregul proces poate dura cel puțin două săptămâni, dar, odată introdusă acea “sămânță” în organism, poate rămâne acolo pentru că un afectează pacientul, fiind biocompatibilă.

Elementul radioactiv utilizat este Radium-224 și nu eliberează radiații decât pe o rază de câțiva milimetri în interiorul tumorii.

Această tehnică de vindecare se poate aplica doar în cazul tumorilor solide și, după cum își prezintă cei de la Alpha Tau Medical proiectul care ar fi fost deja testat cu succes, este un tratament eficient, poate chiar cel mai bun de până acum pentru că acționează exact acolo unde e problema.

Iar cel mai mare avantaj al tratamentului este că nu are efecte secundare, după cum spun cercetătorii israelieni. Nu unele severe, cel puțin.

Studiile clinice prin aplicarea tratamentului DaRT au început în 2017 și a fost testat pe mai mult de 6.000 de animale. Deocamdată, doar în Israel și în Italia este testat și a fost eficient în 70% din cazuri.

Evident, injectarea se face doar după o anestezie locală, care te poate ține vreo două ore, dar nu e nevoie de nicio intervenție chirurgicală complicată și periculoasă, pentru a fi extrasă tumoarea  care-ți creează cancer.

Iar „sămânța” radioactivă rămasă în organism „învață” sistemul imunitar al pacientului respectiv să identifice celulele canceroase care de multe ori se ascund n organism (de aceea se spune că propriul tău corp nu dă niciun semn de boală decât atunci când e prea târziu). Cu alte cuvinte, tratamentul te ajută să devii imun la anumite tipuri de cancer.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: The Blaze