ByteDance lansează telefonul „TikTok”, iar camerele sale ar putea concura cu iPhone 11

ByteDance lansează telefonul „TikTok”, iar camerele sale ar putea concura cu iPhone 11

ByteDance, compania din spatele aplicației TikTok a lansat primul telefon, iar specificațiile sale nu lasă deloc de dorit.

Aplicația este deja un fenomen, în special în rândul utilizatorilor mai tineri. Numai în primul trimestru al anului 2019, rețeaua socială a ajuns pe locul trei în topul celor mai descărcate aplicații din lume. A reușit să întreacă aplicații importante, cum ar fi Facebook sau Instagram.

Acum, compania din spatele TikTok face un pas important în industria telefoanelor și anunță primul smartphone pe care îl va produce. Telefonul se numește Smartisan Nut Pro 3.

Deși este o continuare a seriei de telefoane de la Smartisan (companie cumpărată de ByteDance), Nut Pro 3 va fi lansat sub egida ByteDance.

Partea interesantă e că, în ceea ce privește specificațiile sale, telefonul s-ar încadra în categoria dispozitivelor premium. Totuși, prețul anunțat este unul destul de mic pentru ce poate acesta să facă. ByteDance a anunțat că smartphone-ul va costa doar 389 de dolari.

Compania susține că dispozitivul nu este un telefon TikTok. Totuși, specificațiile sale legate de camere și puterea de procesară par să arate exact contrariul: pot fi folosite pentru crearea unor noi tipuri de videoclipuri pe platformă.

Ce poate să facă telefonul pe care îl vei folosi cel mai mult pe TikTok

În ceea ce privește sistemul de camere, informațiile pe care le avem pe moment arată că ar putea concura lejer cu cel de pe cele mai noi flagshipuri ale marilor companii, cum ar fi iPhone 11, de exemplu.

Smartisan Nut Pro 3 are patru camere pe spate, cu una mai mult decât iPhone 11 Pro Max. Telefonul are o cameră principală de 48 MP, una ultra-wide de 13 MP, o cameră  de 8MP cu lentilă telephoto de 8MP, dar și una macro pentru fotografii de la foarte mică apropiere. Camera frontală de selfie are 20 MP.

Toate camerele sunt susținute de o serie de algoritmi post-procesare. Printre acestea se numără și un algoritm care repară automat deformările care apar în fotografiile făcute cu camerele ultra-wide, de exemplu.

Telefonul creat de compania care deține TikTok va avea 6.49 inch și un display AMOLED. De asemenea, vine și cu un scanner de amprentă incorporat în ecran. Va avea un procesor Snapdragon 855 Plus și vine cu o memorie RAM de fie 8, fie 12 GB.

În plus, bateria de 4.000 de mAh va fi suficient de mare pentru a putea ține pasul cu toate funcționalitățile high-end pe care le va avea telefonul.

Din păcate, telefonul va fi lansat, cel puțin pentru moment, doar în China.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Techradar