Aceste telefoane vor fi interzise în România din 2020. Care este motivul și ce riscă cei care le vor mai comercializa

Aceste telefoane vor fi interzise în România din 2020. Care este motivul și ce riscă cei care le vor mai comercializa
12:36 30.06.2019

Guvernul României a adoptat recent o OUG cu privire la operarea sistemului RO-ALERT, prin care se urmărește reglementarea rolurilor și responsabilităilor instituțiilor publice, dar și obligațiile furnizorilor privați de rețele publice. Telefoanele care nu permit recepționarea mesajelor RO-LAERT vor fi interzise în România începând cu anul 2020, iar comercianții care nu vor respecta legea vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 35.000 și 75.000 de lei.

Telefoanele care nu pot recepționa mesaje RO-ALERT, interzise în România din 2020

Ordonanța de urgență nr. 46/2019 privind operarea Sistemului de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT a fost adoptată de Guvern și stabilește condițiile în care acest sistem va putea fi folosit. Canalele securizate de comunicații necesare funcționării sistemului au fost realizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, care a implementat mecanismele de securitate la nivelul echipamentelor și pentru utilizatorii acestuia.

Pentru ca mesajele de avertizare în cazul producerii unui dezastru să ajungă la populația vizată, din anul 2020 se va interzice comercializarea în România a telefoanelor mobile care nu vor putea recepționa mesaje RO-ALERT.

Potrivit art. 19 din OUG nr. 46/2019, „telefoanele mobile care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT în toate rețelele publice mobile de comunicații electronice nu pot fi comercializate pe teritoriul României”, din anul 2020. Sunt prevăzute și sancțiunile care vor fi aplicate pentru comercianții care nu se vor supune legii și vor continua să vândă telefoane care nu au această tehnologie implementată. Amenzile pornesc de la 35.000 de lei și pot ajunge până la 75.000 de lei. De asemenea, vor fi confiscate toate telefoanele de acest fel care încă vor mai fi scoase la vânzare.

Anunțul cu privire la comercializarea telefoanelor care nu îți permit să afli dacă în apropiere de tine se întâmplă ceva grav a fost făcut și de Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul unui comunicat.

„În termen de un an de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă privind operarea Sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă „RO-ALERT”, pe teritoriul României nu vor mai putea fi comercializate telefoane mobile, care nu au activată posibilitatea recepţionării mesajelor RO-ALERT în toate reţelele publice mobile de comunicaţii electronice”, a precizat MAI.

loading...