Tehnologia SF folosită de poliție ca să prindă infractori

Tehnologia SF folosită de poliție ca să prindă infractori
07:00 12.10.2019

Polițiștii americani au o nouă metodă inedită de a prinde infractorii. Mai exact, aceștia folosesc o tehnologie avansată de recunoaștere facială.

Mai mult, pe lângă acești algoritmi complecși de recunoaștere facială, anchetatorii americani mai au în dotare și drone de supraveghere. Astfel, cu ajutorul acestor noi tehnici SF, suspecții vor fi monitorizați atât în viața reală cât și pe rețelele de socializare.

Însă, apărătorii drepturilor omului sunt de părere că aceste noi posibilități de supraveghere electronică ale poliției, încalcă dreptul la intimitate și libertatea de exprimare a cetățeanului.

Cu toate acestea, nouă tehnologie de recunoaștere facială este folosită la o scară destul de mare în SUA. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din Georgetown, polițiștii au deja în baza de date fața a mai mult de jumătate din populația americană.

Totuși, militanții pentru drepturile omului au avut un mai mare impact în San Francisco, de exemplu, care a devenit primul oraș din SUA care a interzis folosirea tehnologiei de recunoaștere facială de către poliție, în luna mai. Iar primăria din New York este pe cale să-i urmeze exemplul, mai are nevoie doar de aprobarea legii care să oblige organele de poliție sp renunțe la utilizarea acestei tehnologii de supraveghere.

După cum știi amănuntele ce țin de modalitățile de urmărire folosite de forțele de ordine nu sunt făcute publice, de regulă. Asta din cauza caracterului secret al investigațiilor judiciare. Însă, în cazul proceselor care ajung în istanță sau a dezvăluirii publice a unor documente, aceste aspecte mai ies la iveală.

Iar asta se întîmplă pentru că nu există legi sau regulamente care să reglementeze modul de acțiune al poliției. Așa că acesta rămâne în continuare opac și netransparent în privința metodelor de supraveghere folosite în cadrul anchetelor și nu numai.