Steaua misterioasă din Calea Lactee care probabil vine din altă galaxie

Steaua misterioasă din Calea Lactee care probabil vine din altă galaxie
10:10 06.05.2019

În Calea Lactee s-ar putea ascunde o stea care vine, cel mai probabil, din cu totul altă galaxie, potrivit oamenilor de știință.

Steaua Big Dipper (cunoscută oficial drept J1124+4545) din constelația Ursa Mare pare să aibă o compoziție chimică mai specială și origini neașteptate. Cu ajutorul unui telescop din China, oamenii de știință au analizat spectrul de lumină a stelei și au observat că aceasta conține doar o fracțiune din cantitatea de magneziu și fier din stelele sale vecine. Ulterior, o analiză cu telescopul Subaru din Japonia a confirmat acest lucru, dar și că Big Dipper conține foarte mult din elementul ce poartă numele de europiu – cantitatea de europiu este chiar mai mare decât a Soarelui.

Proporțiile de elemente chimice din stea sunt cu adevărat deosebite, fiind nemaiîntâlnite în celelalte stele din galaxie. Din cauza acestora, cercetătorii cred că Big Dipper ar putea să fie vreo rămășiță a unei galaxii pitice bătrâne, care a fost cândva înghițită de galaxia noastră. „Stele precum aceasta au fost găsite în galaxiile pitice din prezent”, au explicat autorii studiului. „[Oferă] cea mai clară semnătură chimică a evenimentelor trecute de asimilare din Calea Lactee”.

Stelele precum Big Dipper sunt clar străine de galaxia noastră, dar nu sunt unice în Univers. Oamenii de știință au mai observat stele similare la periferia Căii Lactee. Stelele care se formează în galaxii pitice au compoziții similare – majoritatea au cantități destul de mici de sodiu, nichel și zinc, spre exemplu. „Stelele se formează din nori de gaz interstelar”, arată cercetătorii. „Proporțiile de elemente din norul părinte oferă o semnătură chimică obsevabilă stelelor formate în acel nor. Așa că stelele care se formează aproape una de alta au proporții similare de elemente”.

Big Dipper provine, cel mai probabil, dintr-o galaxie pitică antică și este prima oară când avem parte de o asemenea relicvă în propria noastră galaxie, ceea ce face lucrurile cu atât mai interesante.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI