Ce trebuie să faci dacă ai probleme cu somnul și cu insomniile

Ce trebuie să faci dacă ai probleme cu somnul și cu insomniile

De multe ori nu poți să dormi pentru că te gândești la muncă, la copii, la bani și așa mai departe. Ca să poți adormi încerci să cauți ceva care să te calmeze.

Atunci ar fi bine să crezi în Dumnezeu ca să dormi mai bine. Un nou studiu publicat în jurnalul științific pentru studiul religiei ne arată că o credință puternică poate înseamna un somn bun.

Cercetătorii au descoperit că oamenii cu „o credință puternică în Dumnezeu” și cu o „siguranță a salvării spirituale după moarte” tind să adormă mai repede, să doarmă mai mult și să se simtă mai odihniți a doua zi decât cei care nu cred într-o putere superioară.

Studiul, pe numele lui „Sleep Quality and the Stress‐Buffering Role of Religious Involvement: A Mediated Moderation Analysis”, a fost realizat de sociologi de la Universitatea Texas, Universitatea Carolina de Nord, Universitatea Arizona și de la Universitatea Baylor.

Terrence D. Hill, coautor al studiului, a spus că rezultatul nu este surprinzător. Asta i-aș fi putut spune și eu și nu mai pierdea vremea cu studiul. El spune că dacă ai impresia că o forță mai mare te are în grijă și că prin ceea ce treci acum este doar temporar atunci nu o să mai fii la fel de stresat și la fel de anxios ca cei care nu cred în Dumnezeu.

Asta înseamnă mai puține momente de tristețe și o stare generală mai bună, ceea ce contribuie la un somn mai bun.

Religia ar putea fi o soluție și pentru cei care suferă de insomnie. Insomniacii nu pot să dorm pentru că nu se pot opri să nu se gândească la ce-i îngrijorează și la ce frustrări au, iar acest stres psihologic duce la tensiunea mușchilor, bătăile inimii cresc și lipsa somnului duce la oboseală.

Religia poate ajuta la reducerea acestor tensiuni prin aducerea mai multor oamenii cu aceeași credință într-un singur loc. Cercetătorii spun că oamenii credincioși se ajută reciproc, iar atitudinea pozitivă cu care privesc viața îi ajută să se simtă mai bine și să evite insomniile.

Totuși, dacă vrei un somn bun nu înseamnă că trebuie să mergi la biserică. Cercetătorii au găsit că și alte practici religioase precum citirea Bibliei sau rugăciunea și meditația pot reduce stresul și astfel să dormi mai bine, dar atâta timp cât acea persoană crede cu adevărat în Dumnezeu și în salvarea spirituală după moarte.

Dacă asta nu funcționează atunci poți să încerci un somnifer sau poate o tărie înainte să te urci în pat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Aleteia
Etichete: