De ce cred oamenii în Dumnezeu, deși dovezile sunt extrem de puține

De ce cred oamenii în Dumnezeu, deși dovezile sunt extrem de puține
06:33 31.12.2018

Miliarde de oameni cred azi în Dumnezeu, chiar dacă știința a atins apogeul. Ceva încă te face să crezi într-o entitate superioară, chiar dacă știi cum funcționează lumea, pe baza evidențelor științifice.

Doar 16% din totalul oamenilor de pe planetă se consideră atei și cred că totul este un amestec de legi chimice și fizice, lipsite de orice formă de spiritualitate și că totul are o explicație științifică. Pare un procent mic, dar asta înseamnă peste un miliard de indivizi.

Mai e mult până când știința va explica chiar totul despre lume, dar unii psihologi cred că au găsit o explicație științifică pentru motivul pentru care atât de mulți oameni încă mai cred în Dumnezeu. Indiferent de ce religie ești afiliat, explicația lor ar fi aceeași.

Răspunsul s-ar găsi în abilitățile cognitive ale creierului uman, este de părere psihologul Nick Perham, de la Universitatea Metropolitană Cardiff (Marea Britanie).

Homo sapiens a devenit cea mai evoluată ființă de pe Pământ, dar are și capacitatea de a se atașa de lucruri care nu pot fi văzute. Acești psihologi sugerează că oamenii se atașează de lucruri imaginare, dar cred că e un termen prea dur când vine vorba de religie.

Oricât de puțin ne suportăm unii pe ceilalți uneori, omul este un animal social și cu greu poate supraviețui singuratic, în afara grupului, cu atât mai puțin fără un partener sexual. Totuși, religiile au demonstrat că se poate, dar religiile însele ar fi emanații ale capacităților cognitive ale creierului.

De ce îți place să crezi în Dumnezeu

Omul este singura ființă care poate vedea în orice lucru o reprezentare umană. Aceeași regulă se aplică și în cazul deificării lumii (adică a vedea o contribuție divină în orice te înconjoară).

Psihologul John Bowlby a comparat starea emoțională a copiilor cu comportamentul adulților. Așa cum copiii sunt foarte atașați de părinți sau, în general, de un adult care-i îngrijește, pentru că le conferă siguranță și confort emoțional, aceleași nevoi se transmit și când devin adulți, dar sub alte forme.

De aceea, atunci când ne maturizăm, simțim nevoia să ne îndrăgostim (mai mult sau mai puțin, depinde de persoană), să avem prieteni, iar când astfel de legături se destramă, apar dezechilibre.

Acești psihologi leagă, cumva, această nevoie emoțională și teamă de singurătate de nevoia existenței unei forțe divine în viața tuturor. Chiar dacă nu-l vedem, Dumnezeu trebuie să fie acolo, pentru fiecare dintre noi, altfel, viața n-ar mai avea niciun sens.

În plus, toate ritualurile și obiceiurile religioase care ne îndeamnă să credem în divinitate, tind să ne apropie, deci se folosesc din plin de sociabilitatea noastră. Dansul, cântatul, rugăciunea și multe alte acțiuni prin care ne exercităm credința cresc în creier cantitatea de serotonină, dopamină și oxitocin, substanțe care ne produc starea de bine.

Cu alte cuvinte, acești psihologi cred că oamenilor le place să creadă în Dumnezeu pentru că se simt bine când fac asta și pentru că se simt în siguranță, ca atunci când îți bei cafeaua de dimineață și când ai un tată atotputernic și omniprezent care te ferește de rele.

Bineînțeles că religia înseamnă mult mai mult de-atât. Categoric, credința cu tărie în Dumnezeu produce reacții chimice și emoționale puternice, dar eu nu le consider o cauză, ci mai degrabă un efect. Depinde de tine cum alegi să crezi: fie alegi să crezi în ceea ce simți tu că reprezintă lumea, fie în ceea ce vor alții (de exemplu preoții) să crezi despre lume. Dar, în ambele situații poți fi indus în eroare.

loading...