Sezonul 2 din Lost in Space are o dată de lansare: când apare continuarea pe Netflix

Unul dintre cele mai bune SF-uri din portofoliul Netflix continuă înainte de finele acestui an. Sezonul doi din Lost in Space are o dată de lansare.

Dacă te-a fascinat teribil povestea primului sezon din Lost in Space, te vei bucura să afli că cei de la Netflix au confirmat premiera celui de-al doilea sezon. Gigantul din domeniul streamingului a anunțat că toate episoadele din a doua parte vor ajunge online pe 24 decembrie. În contextul în care vorbim de perioada sărbătorilor de Crăciun, data este calculată foarte bine. În acea perioadă, foarte mulți vor avea zile libere și se pot ancora într-o sesiune de binging pentru a parcurge întregul sezon.

Anunțul referitor la al doilea sezon din Lost in Space a fost însoțit de un teaser trailer pe care îl poți vedea mai sus. Acesta include detalii vagi despre problemele cu care se confruntă familia Robinson în cel de-al doilea sezon.

Un lucru este însă singur, recuperea lui Robot este foarte importantă pentru întreaga familie, dar mai ales pentru Will Robinson. Dacă privești însă setul de circumstanțe al poveștii în profunzime, lucrurile sunt destul de ciudat în acest univers fantastic. Familia încearcă să se reunească cu ceilalți coloniști, dar mai întâi trebuie lămurite problemele din interiorul grupului, cu Dr. Smith și Don West.

Interesul pentru sezonul doi din Lost in Space este foarte mare, dacă luăm ca referință performanța înregistrată de sezonul inițial. Acela s-a bucurat de aproximativ 6,3 milioane de vizionări doar în Statele Unite ale Americii, în primele trei zile de la premieră. În plus, s-a aflat în centrul unei campanii de marketing pentru Netflix pe parcursul mai multor luni.

Continuarea trebuie să satisfacă curiozitatea fanilor formați în urmă cu aproximativ un an, dar ar fi perfect dacă ar reuși să atragă și fani noi în curtea gigantului american. Nu de alta, dar numărul serviciilor de streaming importante care vor fi online pe 24 decembrie va fi semnificativ mai mar e decât în urmă cu un an.

Alexandru Puiu
08:28 07.10.2019
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video