01 iul. 2019 | 18:00

Schimbare la mașinile electrice din România. În ce fel copiază automobilele tradiționale

ACTUALITATE
Schimbare la mașinile electrice din România. În ce fel copiază automobilele tradiționale

Mașinile electrice sunt noi pe piață și aduc multe schimbări, însă unele lucruri trebuie să rămână ca în trecut. Ce copiază de la automobilele tradiționale.

Un lucru pe care-l puteai aprecia la o mașină era zgomotul pe care-l făcea motorul acesteia, însă nu este și cazul unui automobil electric.

Toate modelele de mașini electrice ce vor fi vândute în viitor vor trebui să producă un zgomot artificial în anumite condiții. Acoustic Vehicle Alert Systems (AVAS) va trebui instalat pe toate modelele de mașini hibride sau electrice până în iulie 2021.

Cu acest sistem instalat, autovehiculele vor produce un sunet atunci când călătoresc cu o viteză mai mică de 19 km/h sau atunci când dau cu spatele.

Mașinile electrice vor produce un zgomot fals, de dragul pietonilor

De ce este nevoie de așa ceva? Pentru că mașinile electrice nu au motoare cu combustie internă, deci nu produc zgomot cum o fac cele pe benzină sau motorină. Acestă lipsă a zgomotului poate fi benefică pentru poluarea fonică, însă prezintă și un pericol pentru pietoni, mai ales pentru cei care au vederea proastă sau sunt orbi și se bazează doar pe sunet pentru detecția unui pericol. Au existat deja mai multe cazuri în care s-au înregistrat accidente din cauza faptului că pietonii nu au auzit mașina electrică.

De fapt, un studiu realizat de organizația Guide Dogs arată că mașinile electrice sau cele hibrid sunt cu 40% mai predispuse să fie implicate într-un accident cu pietonii decât mașinile cu motor cu combustie internă.

Cum va suna mașina? Fiecare producător va putea decide ce fel de sunet să producă sistemul. Totuși, legislația europeană precizează că acel sunet ar trebui să fie similar, dar nu mai zgomotos, cu cel produs de un motor de combustie internă.

Nissan și Jaguar au decis deja felul în care automobilele lor electrice vor „cânta”. Și în SUA se implementează o lege similară. Toate mașinile electrice și cele hibride vor trebui să producă un sunet artificial până în septembrie 2020.

Ar fi ceva dacă ai putea alege un sunet personalizat de genul: „Boss, dă-te să trec și eu”