Scenariu ca de filme la NASA: planul prin care vrea să devieze un asteroid

Scenariu ca de filme la NASA: planul prin care vrea să devieze un asteroid
12:23 28.01.2019

Probabil că filmul Armageddon te-a făcut să crezi că-i ușor să fie deviat un asteroid de pe traiectoria sa către Pământ. Ei bine, NASA chiar va încerca așa ceva.

Un plan pentru a devia un asteroid potențial periculos există de ceva timp, ba chiar în ultimii ani cercetările au fost accelerate. Astfel, NASA va încerca, în premieră, să devieze un asteroid de pe orbita sa. Acțiunea e planificată pentru 2022, cu ajutorul misiunii Double Asteroid Redirection Test (DART).

Asteroidul, denumit Didymoon, are aproximativ 150 de metri în lungime şi provine din sistemul Didymos (de unde și numele).

Misiunea DART va fi prima încercare a NASA de a demonstra ceea ce este cunoscut drept impact kinetic. Altfel spus, agenția plănuiește un impact controlat cu asteroidul ca să producă o schimbare a cursului său. Dacă planul reușește, poate fi dezvoltat și pentru asteroizi mai mari, pentru pericole viitoare.

NASA a afirmat că misiunea DART va realiza impactul kinetic prin prăbuşirea în mod deliberat pe suprafaţa asteroidului la o viteză de aproximativ șase kilometri pe secundă.

Această coliziune va schimba viteza satelitului natural Didymoon, care orbitează asteroidul principal din acest sistem cu o fracţiune de 1%. Chiar dacă ți se pare puțin, va fi suficient pentru a putea fi evaluată cu ajutorul telescoapelor de pe Pământ.

Misiunea va fi lansată între decembrie 2020 şi mai 2021.

Aceasta e cea mai la îndemână abordare, dar există și un „plan B” pentru acțiune viitoare. Așa cum ai văzut în filmul Armageddon, s-ar recurge la distrugerea asteroidului prin lovirea lui cu o bombă nucleară. Încărcătura ar fi dependentă de dimensiunile corpului cosmic.

O teorie ar mai fi că pot fi deviați alți asteroizi din preajma unuia periculos, astfel încât să se lovească unii de alții. Câțiva oameni de știință de la o corporație de cercetare din Rusia, Rosatom State Nuclear Energy, și de la Institutul de Fizică și Tehnologie din Moscova au simulat o distrugere nucleară a unui asteroid cu ajutorul unui laser și a unor modele de asteroizi special creați pentru experimente. În teorie, funcționează.

Citește și:
Sursa: News.ro
Etichete: