De ce neobișnuit de multe femei rămân însărcinate în timpul iernii

De ce neobișnuit de multe femei rămân însărcinate în timpul iernii
Sursa foto: Tesco
19:00 08.01.2019

Nu ai și tu senzația că atâția copii se nasc spre sfârșitul verii și începutul toamnei? Adevărul este că e mai mult decât o senzație. În Statele Unite ale Americii, cele mai multe nașteri au loc în perioada iunie-noiembrie. Dacă faci calculele, îți dai seama că perioada conceperii este cândva în timpul iernii.

De ce se întâmplă asta însă – de la vremea răcoroasă sau de la sezonul sărbătorilor? La urma urmei, trebuie să existe un motiv pentru care oamenii decid să facă sex neprotejat mai des ca oricând în timpul lunilor friguroase. Se pare însă că procesul reproducerii este unul sezonier pentru toate ființele vii – plante, insecte, reptile, păsări și mamifere. Acest lucru se aplică și pentru oameni. Se pare că ființele de tot felul au dezvoltat strategii pentru a se reproduce în acea parte a anului în care rata lor de reproducere este maximizată.

Cercetătorii Micaela Martinez și Kevin M. Bakker au căutat să afle de ce mai multe nașteri au loc în intervalul vară-toamnă, pentru că acest lucru poate să aibă un efect asupra epidemiilor de boli ale copilăriei. Totuși, ei nu sunt singurii care au încercat să descopere acest lucru. Primele studii de acest gen au avut loc la începutul anilor 1800.

Martinez și Bakker au subliniat că cercetările anterioare arată că sezonul nașterilor variază în fiecare zonă în funcție de schimbările de temperatură și de durată a zilei. Acele regiuni unde există extreme de temperatură au parte de două puncte maxime ale nașterilor în fiecare an. La fel ca în cazul altor animale, schimbările de anotimpuri pot afecta fertilitatea oamenilor. Așadar, nu e neapărat vorba de faptul că oamenii fac sex neprotejat mai des în sezonul rece, ci că ratele de fertilitate, în ciclul lor de schimbare, fac ca posibilitatea de concepere a unui copil este mai mare în anumite perioade.

Cât despre legătura dintre rata mare a nașterilor din perioada vară-toamnă și perioada epidemiilor bolilor copilăriei, explicația este simplă. Copiii se nasc cu imunitate maternă. Mai exact, anticorpii de la mamă îi ajută să nu se îmbolnăvească de rujeolă, pojar și altele asemenea în primele 3-6 luni din viață. Doar că apoi, când anticorpii se pierd, apar epidemiile – exact în lunile de primăvară și de iarnă.

Oricum ar fi, un lucru rămâne sigur – suntem în plin sezon de concepere a copiilor, așa că nu ar trebui să fim foarte surprinși de toate petrecerile de botez care vor urma la finalul verii și începutul toamnei.

loading...