Teoriile conspirației despre desenele copilăriei pe care trebuie să le știi

Teoriile conspirației despre desenele copilăriei pe care trebuie să le știi
Bianca Prangate
16:03 04.02.2018

Desenele animate ne-au făcut copilăria mai frumoasă, dar teoriile conspirației din spatele lor o pot distruge.

De-a lungul timpului, fanii desenelor animate au căutat să umple golurile din show-urile preferate și să găsească explicații acolo unde nu părea să existe vreuna. Teoriile lor fie îți vor completa copilăria, fie te vor face să regreți că le-ai aflat.

Teorii ale conspirației despre „Curaj, câinele fricos”

curaj cainele cel fricos

Pentru mulți dintre noi, acest show a fost mai horror decât multe producții consacrate ale acestui gen. Monștrii din serial erau cu adevărat înfricoșători pe vremea când îi vedeam prin filtrul copilăriei.

Unii cred că toți acei monștri erau, de fapt, oameni normali care îi vizitau pe Muriel și Eustace, dar pe care Curaj nu îi cunoștea. Mai mult, casa în care trăiau nu se afla în mijlocul pustietății – aceasta era doar perspectiva lui Curaj, care nu era scos vreodată la plimbări, pentru că stăpânii lui erau destul de bătrâni.

Teoriile conspirației și despre universul postapocaliptic din Familia Jetson

familia jetson

Noile benzi desenate de la DC Comics cu Familia Jetson ne fac să reconsiderăm tot ceea ce știam despre acest desen. Ele tratează o problemă delicată – de ce comunitatea de oameni din universul Jetsonilor trăiește în stratosferă. Se pare că, înainte de orice, un meteorit cu diametrul de 321 km s-a prăbușit în Oceanul Pacific și a declanșat cutremure mari în toată lumea. Nivelul apelor a crescut, iar Pământul a fost inundat.

Doar o parte din populație a scăpat și a trebuit să aștepte construirea unor case în stratosferă. De asemenea, faptul că personajele din această lume SF sunt în principal albe dă naștere la o întrebare – ce s-a întâmplat cu celelalte rase? A avut loc vreun genocid? Au fost lăsați în urmă? Jane Jetson spune la un moment dat că „numărul de oameni lăsați în urmă a fost amețitor”. Ceea ce rămâne nespus este criteriul după care au fost aleși.

Teorii ale conspirației care îți vor schimba copilăria în Aladdin

aladdin

O teorie neașteptată, dar posibilă, este că universul filmului cu Aladdin este plasat în viitor. Există mai multe dovezi în acest sens. În primul rând, Duhul a spus că a rămas blocat în lampă timp de 10.000 de ani. Dacă luăm în considerare că Duhul face foarte multe referințe legate de pop culture, teoria are și mai mult sens.

Dacă orașul în care se petrec întâmplările este într-adevăr în viitor, asta sugerează că lumea din „Aladdin” este una post-apocaliptică, în care oamenii s-au întors la simplitate.

Spongebob SquarePants și cele șapte păcate capitale

spongebob

Teoriile care înconjoară acest show sunt nenumărate. Cea mai nebunească este aceea că personajele reprezintă câte unul din cele șapte păcate capitale. Astfel, Spongebob reprezintă dorința, pentru că este plin de afecțiune pentru cei din jur.

Squidward este furia, pentru că urăște totul și se înfurie ușor. Sandy simbolizează mândria, din moment ce este atât de mândră de originile sale texane. Mr. Krabs este lăcomia, din pricina egoismului și obsesiei pentru bani. Plankton reprezintă invidia, din cauză că dorește cu disperare rețeta celor de la Krusty Krab.

Gary întrupează glutonia, existând multe glume pe seama faptului că Spongebob uită să îl hrănească pe Gary. Patrick simbolizează lenea, din simplul fapt că este încet și leneș.

Teoria conspirației pune familia Flinstone în viitor

familia flinstone

Cu toții suntem familiari cu localnicii din Bedrock, orașul preistoric. Era, totuși, preistoric? Dacă ne luăm după episodul în care cei din familia Flinstone se întâlnesc cu cei din familia Jetson, am putea crede că nu e chiar așa.

În acel episod, familia Jetson voia să călătorească în viitor, însă mașina a avut o eroare și i-a trimis în Bedrock. Unii sunt de părere că nu a fost vorba de vreo eroare și că universul Flinstone este, de fapt, în viitor.

Acest lucru înseamnă că, la un moment dat, omenirea a fost distrusă, iar supraviețuitorii au trebuit să reconstruiască totul de la zero. Acest lucru ar explica de ce în serial erau atâtea invenții moderne (mașini, televizoare, aspiratoare, telefoane) – oamenii erau familiarizați cu aceste tehnologii și le-au reconstruit cum au putut.

Relațiile de rudenie din universul Disney

rapunzel regatul de gheata

Această teorie întrunește altele trei, mai mici. În primul rând, Jane din „Tarzan” este urmașa lui Belle și a Bestiei. Drept dovezi stau ceainicul și ceșcuța din „Frumoasa și Bestia” care apar și în „Tarzan”, dar și asemănările dintre Belle și Jane – de la înfățișarea similară și până la preferințele culturale.

În al doilea rând, Tarzan ar putea fi fratele de mult pierdut al Annei și al Elsei din „Regatul de Gheață”. Părinții celor două nu au murit, ci au rămas naufragiați pe o insulă și au avut un copil – pe Tarzan. Ulterior au fost mâncați de un leu de munte. Pare exagerat, dar regizorul filmului „Regatul de Gheață” este un fan al teoriei.

Nu în ultimul rând, Anna și Elsa sunt cumva înrudite cu Rapunzel. Dincolo de asemănările fizice dintre personaje, Rapunzel apare la ceremonia de încoronare a Elsei. Mai mult, unii sunt de părere că nava pe care se aflau părinții Annei și a Elsei s-a scufundat când aceștia mergeau la nunta lui Rapunzel și a lui Eugene.

Desene distruse de teoriile conspirației: Ed, Edd și Eddy sunt prinși în purgatoriu

ed edd si eddy

Una din cele mai înfiorătoare teorii este că toți copiii din universul „Ed, Edd și Eddy” sunt, de fapt, morți, iar micuțul lor cartier este purgatoriul. Dacă ne gândim că toți acești copii sunt palizi sau gălbui, iar limbile lor au culori foarte ciudate, nu este imposibil de crezut.

Mai mult, nu există vreun adult în universul lor, potrivit Cracked. Singura dată când a apărut cineva mai în vârstă a fost când băieții l-au vizitat pe fratele lui Eddy. Personalitatea îngrozitoare a acestuia poate sugera că pur și simplu ei au părăsit purgatoriul și au făcut o vizită în iad. Dincolo de asta, fiecare personaj vine din altă eră și a murit din cauze diferite. Rolf vine din anii 1900 și a murit într-un accident la fermă.

Johnny vine din anii 1920, când copiii care aveau o bucată de lemn cu o față pictată pe ea erau considerați cool. Micuțul Jimmy vine din anii 2000 și a murit de leucemie. De asemenea, antagonistele serialului, surorile Kanker, erau demoni plasați în purgatoriu pentru a-i tortura pe copii. Ele sunt și singurele personaje cu limbi roz.

Sigur, toate aceste teorii sunt frumoase, doar că nu le da mai mult credit decât merită. Până la urmă, sunt produse de divertisment în care creatorii bagă, de multe ori, trimiteri mai filosofice, doar pentru că pot.

loading...