Samsung vs. Huawei: cine are cea mai bună cameră pentru poze și video

Samsung vs. Huawei: cine are cea mai bună cameră pentru poze și video

Samsung și Huawei par să fie principalele competitoare în bătălia pentru telefonul cu cel mai bun sistem de camere foto și video din 2019.

DxOMark este cam cea mai bună sursă de măsurători independente ale calității imaginii. Este un site care conține rating-uri pentru camere, lentile și telefoane mobile care au în componența lor camere de fotografiat.

La lansarea modelului P30 Pro de la Paris, Huawei a ținut să menționeze scorul pe care acesta îl avea pe DxOMark: 112. Acest număr reprezintă media dintre partea foto și partea video a camerei. Totuși, cu adevărat impresionant este scorul camerei foto a telefonului, care a primit 119 puncte. De atunci, telefonul se află pe locul întâi în topul smartphone-urilor cu cele mai bune camere. Locurile următoare sunt ocupate de modele ale aceluiași producător, Mate 20 Pro și P20 Pro. Pe locul patru vine Samsung Galaxy S10 Plus.

E adevărat, tehnologia camerei modelului Huawei P30 Pro vine cu multe calități impresionante. DxOMark laudă, în primul rând, abilitățile de zoom ale telefonului. Camera este una periscopică și are un zoom optic de 5x, unul hibrid de 10x și unul digital de 50x.

Samsung nu e de acord cu sistemul de punctare

Samsung nu vede lucrurile la fel, cum era de așteptat. Scorul de 112 al modelului P30 Pro este atribuit doar pentru fotografie, dar DxOMark oferă un scor separat și pentru un alt aspect important al sistemului: camera de selfie. În cazul acesta, modelul Samsung Galaxy S10 Plus are 96 de puncte. Stă mai bine la acest capitol decât telefonul Huawei de pe primul loc, care are doar 89 de puncte.

Samsung susține că cele două punctaje ar trebui să se cumuleze pentru a arăta adevărata valoare a camerei telefoanelor. În acest caz, modelul Galaxy S10 Plus ar fi strâns un scor de 202 puncte. Ceea ce ar fi fost cu numai un punct în plus față de P30 Pro. Suma cumulată ar fi ajuns la 201 în cazul acestuia.

Totuși, trebuie să ține cont că DxOMark nu este decât unul dintre astfel de sisteme de rating a camerelor. Deci altele ar putea ajunge la un rezultat diferit.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI