Samsung lucrează deja la cea mai importantă componentă din Galaxy S11

Samsung lucrează deja la cea mai importantă componentă din Galaxy S11
Sursa foto: Răzvan Băltărețu / PLAYTECH

Samsung Galaxy S11 va fi lansat în primăvară. Ce nu știm încă e luna, dar s-ar putea să fie mai devreme decât anul acesta. Asta și pentru că producătorul ar fi început deja dezvoltarea sistemului de operare bazat pe Android 10. Și va fi diferit de ce există acum pe telefoane.

Fără să fie o surpriză, Samsung Galaxy S11 va avea Android 10 cu interfața One UI 2.0. Această versiune a sistemului de operare va fi, până la finalul anului, pe Galaxy S10 și Note 10, doar că S11 va avea o versiune un pic diferită, în bine.

Samsung Galaxy S11 va prelua opțiunea DeX de pe Galaxy Note 10 și, totodată, va avea ca hardware un senzor foto nou, cel mai probabil cel de 108 megapixeli. Pentru așa ceva e nevoie de-un Android optimizat.

Samsung Galaxy S11 va avea și versiune 5G

Informațiile neoficiale de până acum dau SM-G986B ca nume de cod pentru versiunea 5G a Galaxy S11. Schema aceasta a fost folosită de Samsung și pentru modelul Note de anul acesta. Celelalte două versiuni ar fi SM-G981 și SM-G988, adică Galaxy S11e, respectiv Galaxy S11 Plus.

Dacă informațiile acestea vor fi confirmate, înseamnă că Samsung nu va mai lansa patru versiuni ale aceluiași telefon, ca-n 2019. Vor fi doar trei, iar una sau două dintre ele vor avea și modem 5G.

Samsung Galaxy S11 ar urma să fie prezentat publicului pe 18 februarie. Într-o săptămână ar intra la precomandă, iar primele unități ar fi livrate la început de martie. În 2019, Samsung și-a lansat telefoanele seriei Galaxy S pe 20 februarie.

În funcție de cum se soluționează situația Huawei și a parteneriatelor sale cu companii din Statele Unite ale Americii, e posibil ca doar Galaxy S11 să fie telefonul care primește toată atenția în primăvară. Huawei lansează, de regulă, în martie, dar fără un Android cu aplicații Google va fi dificil de văzut ce succes poate avea pe piața europeană. Mate 30 Pro va fi testul.

Citește și:
Sursa: SamMobile