Telefonul Samsung cu cea mai tare tehnologie înainte de Galaxy S10

Telefonul Samsung cu cea mai tare tehnologie înainte de Galaxy S10
08:42 02.01.2019

Samsung Galaxy S10 va fi lansat în câteva luni. Până atunci, sud-coreenii ne obișnuiesc cu câteva dintre noutăți pe alte telefoane. Acum e cazul modelului Galaxy A10.

Până acum, Samsung a lansat următoarele: Galaxy A9 cu patru camere și Galaxy A8s cu ecran perforat. Designul de pe A8s va fi preluat și pe Galaxy S10, cu ecran mai bun, iar Samsung Galaxy A10 ar fi primul telefon al companiei care să aibă scanner de amprente în ecran.

Galaxy A10 ar veni cu scanner de amprentă sub ecran, așa cum va avea și Samsung Galaxy S10. Conform ultimului zvon în această privință, compania ar folosi tehnologia UDFS (Under Display Fingerprint Sensor).

Ai văzut deja astfel de telefoane, cum ar fi cele de la Vivo sau chiar Huawei Mate 20 Pro. E o premieră pentru Samsung și strategia pentru acest an pare să fie lansarea mai multor telefoane înainte de flagship cu diverse noi tehnologii. Scannerul sub ecran e una dintre ele.

Samsung Galaxy A10 ar mai avea Qualcomm Snapdragon 845, ceea ce face acest mid-range să fie destul de performant. Te poți aștepta la ansamblu de trei camere și chiar la interfața One UI peste Android Pie. Actualizarea pentru Samsung Galaxy S9 a început deja.

Dincolo de scannerul pentru amprente, Galaxy A10 se anunță a fi un Galaxy S9 cu design schimbat. Astfel, compania ar avea încă un high-end pe piață alături de cel mai scump model, adică S10. Totodată, cele mai mari așteptări sunt de la scanner. Conform tehnologiei Qualcomm, vei putea debloca mai ușor decât se întâmplă acum pe scannere optice folosite de alți producători.

Qualcomm numește acest senzor 3D Sonic Sensor. Ar trebui să fie disponibil pe dispozitive încă din prima parte a lui 2019. Așadar, senzorul este lansat la timp pentru a fi integrat în S10. Sud-coreenii nu s-au grăbit cu asta, pentru că cel ultrasonic ar fi mai precis. Un senzor optic trimite pulsații de lumină pe deget, când e pus pe ecran. Soluția e mai ieftină ca un senzor ultrasonic, dar nu la fel de sigură. Cel ultrasonic folosește ultrasunete ca să creeze o imagine 3D a amprentei.

loading...