20 mai 2019 | 14:04

Replica Huawei, după ce a aflat că nu va mai putea folosi Android

ACTUALITATE
Replica Huawei, după ce a aflat că nu va mai putea folosi Android
MobileSyrup

Donald Trump a reușit să forțeze Google, Intel și alte companii americane să întrerupă relațiile comerciale cu Huawei. Cum răspunde compania din China.

Google, dar și alte companii americane precum Intel sau Qualcomm au decis să încheie afacerile cu Huawei după ce Administrația de la Washington a adăugat Huawei pe lista companiilor cu care firmele americane nu pot avea contact economic.

Această decizie este un efect al războiului comercial dintre SUA și China. Compania din China dă un răspuns oficial la această situație și promite ca telefoanele Huawei și Honor vor primi cele mai noi actualizări de securitate ale sistemului de operare Android.

După ce licența Android a fost revocată de Google, la cerințele guvernului american, Huawei a emis primul său răspuns oficial, ce ridică mai multe întrebări decât să ofere răspunsuri.

Cum răspunde Huawei după ce Google taie suportul pentru Android

„Huawei a avut contribuții substanțiale la dezvoltarea și creșterea Android în lume. Ca unul dintre partenerii cheie ai Android am lucrat îndeaproape cu platforma open-source pentru a dezvolta un ecosistem care să fie benefic utilizatoriilor, cât și industriei.

Huawei va continua să aducă actualizările de securitate pentru toate telefoanele existente Huawei și Honor și pentru cele aflate în acest moment la vânzare, dar și pentru tablete. Vom continua să dezvoltăm un ecosistem software sigur și sustenabil pentru a crea cea mai bună experiență pentru toți utilizatorii noștri”.

Răspunsul nu este unul satfisfăcător și nu știm ce se va întâmpla cu viitoarele telefoane pe care le va lansa în acest an: telefonul pliabil Mate X, Mate 30 sau Honor 20 Pro, ce este programat să fie anunțat oficial pe 21 mai.

Google a spus deja că deținătorii de telefoane Huawei vor avea în continuare acces la Play Store și-și vor putea actualiza aplicațiile. Marea întrebare este legată de viitor. Vor mai primi telefoanele Huawei și Honor actualizările de platformă? Va mai trece Mate 20 Pro și P30 Pro la noul sistem de operare Android Q? Vom vedea dacă SUA și China își rezolvă disputa într-un timp scurt.

Cei de la Huawei știau că așa ceva va urma și de aceea au trecut la propriul procesor pentru telefoane, au făcut provizii de cipuri în ultimele trei luni și ar fi dezvoltat alternativele la Android și Windows. Poate la asta se face referire în ultimul paragraf „vom continua să dezvoltăm un ecosistem software sigur și sustenabil”.