Lipsa de reguli pentru trotinete electrice împinge România către haos

Lipsa de reguli pentru trotinete electrice împinge România către haos
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
13:03 16.07.2019

Odată cu apariția și la noi a trotinetelor electrice s-au născut mai multe întrebări. Cea mai spinoasă e despre reglementare. Ce ai voie să faci și ce nu? În România, în momentul de față, lucrurile nu sunt clare și regulile cărora trebuie să te supui când alegi să circuli cu o trotinetă electrică nu sunt deloc transparente. Când știi, ca stat, că e nevoie de o legiferare în această privință?

Răspunsul ar trebui să fie unul evident. Însă România, ca alte țări de altfel, fie nu a văzut acest lucru ca fiind necesar, fie are alte lucruri mai importante de care să se preocupe. Nu e nimic surprinzător, mai ales dacă iei în considerare timpul extrem de lung de care statul român a avut nevoie pentru a ajunge să reglementeze activitatea serviciilor de ridesharing, de exemplu.

Numai că, în cazul respectiv, miza erau banii. De data aceasta, este vorba de siguranță.

Asemenea regulamentului rutier, statele lumii au legi diferite și în ceea ce privește circulația cu o trotinetă electrică. Totuși, pentru că modalitatea de transport este una relativ nouă, există state în care aceasta nu este reglementată sub nicio formă. Acesta este și cazul României.

Așadar, felul în care alege să circule cu trotineta electrică rămâne la latitudinea celui care o conduce, ceea ce ar putea avea consecințe negative. În acest caz, ca în majoritatea, cetățeanului trebuie să-i faci bine cu forța.

De ce e nevoie de legi pentru circulația cu trotinete electrice

Fie că deții una, fie că alegi să folosești serviciile companiilor precum Lime sau Wolf-e, o trotinetă electrică este cu siguranță o modalitate rapidă și practică de transport. Părțile pozitive sunt multe.

Pe de-o parte, e o metodă prin care poți contribui la decongestionarea traficului și, pe de altă parte, e destul de util și pentru tine, pentru că nu mai e nevoie să suferi în mijloacele de transport în comun sau să te contrazici cu taximetriști pe rute și tarife.

Totuși, în încercarea de a te ajuta atât pe tine, cât și mediul, te-ar putea costa. Asta prin simplul fapt că nu știi cum să procedezi atunci când te urci pe trotineta electrică.

Incidentele în care au fost implicate trotinete electrice nu au lipsit. Mai mulți oameni au murit în alte țări după ce fie au fost loviți de alte vehicule atunci când se aflau pe trotineta electrică, fie au pierdut controlul trotinetei pentru că nu circulau într-un mediu sigur.

Desigur, lipsa unei legislații nu ar fi singurul motiv pentru care circulația pe trotineta electrică poate fi una periculoasă. Cei care aleg să folosească acest mijloc de transport nu sunt și ei nevinovați: nu se asigură, circulă prea aproape de pietoni etc.

Totuși, într-o situație de trafic în care circulația acestora nu e reglementată, e imposibil ca lucrurile să se poată rezolva de la sine. Necesitatea unor reguli clare nu poate fi contestată.

Trotinete pe trotuar sau pe șosea: un mister și pentru autorități

Lipsa regulilor pe care conducătorii de trotinete electrice ar trebui să le urmeze atunci când conduc aceste vehicule nu reprezintă o problemă doar pentru aceștia, ci și pentru polițiști, care nu știu nici ei cum să gestioneze situația.

Circulația pe trotineta electrică este un mister total și nimeni nu știe pe unde ar trebui acest tip de vehicul să meargă: pe trotuar sau pe carosabil? Pe de o parte, vehiculele electrice par a fi mult prea rapide pentru a circula în siguranță pe trotuar, printre pietoni.

Pe de altă parte, acestea nu ar fi nici suficient de rapide pentru a putea participa la trafic pe carosabil, alături de mașini, având în vedere faptul că viteza maximă pe care o pot atinge este de 25 de kilometri pe oră.

Ce așteaptă statul român

Când marile orașe au început să fie invadate de trotinete electrice, autoritățile statelor nu au fost deloc pregătite în acest sens. În prezent, lipsa reglementării statutului trotinetelor electrice este încă o problemă și la nivel european. Mai multe țări dezvoltate nu au nici ele legi în această privință, iar rata crescută a accidentelor ar putea exista exact din această cauză.

Un incident de acest gen a avut loc și în București, pe singura pistă de biciclete modernizată din oraș, cea de pe Calea Victoriei, când o tânără pe o trotinetă electrică a fost lovită de un vehicul. Deși a fost unul destul de minor, evitarea accidentului ar fi fost mai probabilă dacă ambii participanți ar fi știut ce reguli ar trebui să urmeze.

În România, singurul demers realizat până acum a fost un proiect de lege pentru modificarea Codului rutier, depus de PNL, la finalul lunii iunie 2019. Unii parlamentari par să-și fi dat seama de necesitatea unor astfel de legi.

„Vidul legislativ face ca cei care folosesc trotinete electrice să o facă pe riscul lor, nefiind clar unde trebuie să circule cu ele și nici ce obligații au în cazul în care sunt opriți de către poliție în trafic”, spune deputatul Sorin Dan Moldovan.

Totuși, drumul până la o reglementare completă a circulației cu trotineta electrică pare a fi unul destul de lung.