RAR, anunț oficial pentru toți românii. Ce s-a întâmplat în 2019 cu înscrierea mașinilor electrice

RAR, anunț oficial pentru toți românii. Ce s-a întâmplat în 2019 cu înscrierea mașinilor electrice
12:42 08.07.2019

RAR a făcut un anunț important pentru români în ceea ce privește achiziția mașinilor electrice. Reprezentanții instituției au prezentat câteva cifre care ne arată că pentru România încă mai există speranțe să nu ajungă un cimitir de rable poluante. Totuși, este și un semnal de alarmă pentru autorități să ia mai multe măsuri în privința dezvoltării infrastructurii și altor facilități pentru vehiculele nepoluante.

În prima jumătate a anului 2019, românii s-au întrecut pe ei înșiși în privința deciziilor vizavi de achiziția unei mașini. Unii dintre ei, desigur, dar mai mulți decât în anii precedenți, au ales să-și ia o mașină hibrid sau una electrică.

RAR arată că anul acesta, tot mai mulți români au fost seduși de mașinile electrice

RAR, anunț oficial pentru toți românii. Ce s-a întâmplat în 2019 cu înscrierea mașinilor electrice
Tot mai mulți români au început să-și cumpere mașini electrice

Cei de la Registrul Auto Român (RAR) spun că în primele șase luni ale lui 2019, au observat o creștere cu până la 50% a cererii de documente de înmatriculare pentru aceste tipuri de mașini. Aproape că românii sunt de nerecunoscut. Oare chiar au conștientizat pericolul pe care-l reprezintă poluarea? A crescut standardul de viață al românilor, așa, peste noapte, încât atât de mulți își permit un vehicul electric? E posibil să fie mai multe motive.

Cert este că se observă o schimbare importantă pe piața auto din România și este un lucru pozitiv.

„Creşte numărul vehiculelor hibride şi electrice din România. Numărul autovehiculelor electrice noi, care s-au prezentat la Registrul Auto Român pentru a obţine «buletin» românesc, este cu 50% mai mare în primele 6 luni ale anului 2019, faţă de întreaga perioadă a anului 2018. Lucrătorii RAR au remarcat că din ce în ce mai mulţi români solicită eliberarea cărţii de identitate a vehiculului (CIV) pentru maşini electrice sau hibride”, au transmis luni, 8 iulie, cei de la RAR.

Câte mașini electrice și hibride au fost cumpărate în România, în 2019

RAR, anunț oficial pentru toți românii. Ce s-a întâmplat în 2019 cu înscrierea mașinilor electrice
A venit momentul ca autoritățile să instaleze mai multe stații de alimentare publice

În primele șase luni ale acestui an, au fost achiziționate 3.513 de mașini hibride noi  și 1.562 de vehicule tot hibride, dar la mâna a doua. Astfel, au fost trecute în circulație 1.503 mașini electrice noi și 97 de exemplare din aceeași categorie, dar rulate.

Anul trecut, tot în primele șase luni, au fost trecute în evidențele RAR 4.580 de vehicule hibride noi şi 2.377 rulate, 1.050 de maşini electrice noi, dar şi 110 rulate.