18 iun. 2019 | 12:32

Poze până acum nevăzute de la 11 Septembrie. Cum arăta locul atacului

ACTUALITATE
Poze până acum nevăzute de la 11 Septembrie. Cum arăta locul atacului

Expertul în arhive digitale Jason Scott a reușit să aducă la suprafață imagini vechi – dar care, pentru ochii noștri, sunt noi – cu dezastrul de la sol din urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie.

Descoperirea lui Scott a fost inspirată de discursul comediantului și activistului Jon Stewart, care a ținut un discurs înflăcărat despre importanța acordării de sprijin financiar oamenilor care au intervenit imediat în urma atacului dincolo de 2001.

Scott a subliniat în tweet: „În ultima săptămână, am primit o arhivă de 2.400 de fotografii făcute de la nivelul zero la finalul lunii septembrie și începutul lui octombrie, 2001. Au fost făcute de un muncitor care se afla acolo cu un Canon Powershot G1, și care a făcut fotografii în timp ce muncea printre rămășițe”.

Într-un tweet ulterior, Scott a subliniat că muncitorul din spatele tuturor acestor fotografii este, din păcate, mort:

„Așadar, ar fi de folos să intervievăm muncitorul care a făcut aceste fotografii, care a călcat prin acele locuri, care a făcut aceste fotografii unice de la nivelul zero”, a zis Scott. „Cu excepția faptului că nu putem. El este mort”.

Familia fotografului a rugat pe acei oameni care sunt emoționați de fotografii să ia în considerare să doneze către o organizație care sprijină acei oameni care au intervenit imediat după dezastru.

Dacă vrei să vezi toate fotografiile, le găsești AICI.