De ce ochii din anumite tablouri par să te urmărească peste tot

De ce ochii din anumite tablouri par să te urmărească peste tot
20:30 09.04.2019

Probabil că știi și tu picturile acelea care par să te urmărească cu privirea oriunde te-ai duce, dar știi și care este explicația din spatele lor?

Se pare că efectul privirii care te urmărește peste tot poate fi atins chiar și de artiștii aflați la început de drum. E nevoie doar de o iluzie de adâncime – cu alte cuvinte, persoana din portret să pară oarecum 3D, chiar dacă este 2D. Cercetătorii de la Ohio State University au demonstrat în 2004 că, pe măsură ce te muți într-o parte sau în alta a unei picturi, punctele apropiate și îndepărtate ale acesteia nu se schimbă. Acele puncte reprezintă punctele care, în cazul în care imaginea ar fi fost 3D, ar fi părut să fie cele mai apropiate, respectiv cele mai îndepărtate, din orice unghi ar fi fost văzute.

„Ideea este simplă – nu contează din ce unghi te uiți la o pictură, pictura în sine nu se schimbă”, a zis co-autorul acelui studiu, James Todd. „Te uiți la o suprafață plată… Cheia este că punctele apropiate și îndepărtate ale picturii au rămas la fel indiferent de unghiul din care a fost ea privită”.

Astfel, perspectiva, umbrele și lumina din pictură nu se schimbă pe măsură ce te miști. Însă dacă ochii subiectului din pictură se uită direct la tine când te afli în fața ei, atunci în creierul tău apare iluzia că privirea te va urmări și atunci când te muți de la stânga la dreapta.

Această tehnică a apărut prin secolul XIV, când artistul Filippo Brunelleshi a introdus conceptul de perspectivă liniară. Această perspectivă liniară presupune să pictezi în ideea că tot ce se află în imagine se strânge într-un punct specific din orizont, oferind iluzia de adâncime. Astfel, au apărut acele portrete în care ochii pare să te urmărească orice ai face.

loading...