Noul Firefox ușurează viața utilizatorilor de tablete și te motivează să-ți cumperi una

Noul Firefox ușurează viața utilizatorilor de tablete și te motivează să-ți cumperi una
09:43 25.03.2019

În general, aplicațiile pentru tablete sunt doar programe de smartphone adaptate la ecranul mai mare. Mozilla Firefox schimbă această situație.

De cele mai multe ori, dacă îți cumperi o tabletă, o faci pentru ecranul semnificativ mai mare decât al unui smartphone. Utilitatea acelui ecran este însă interpretată diferit de fiecare dezvoltator de aplicații. Unii îți oferă același volum de funcții pe care le găsești într-o aplicație de telefon pe un ecran mai generos. Alți încearcă să-ți aducă funcționalitatea unei aplicații de desktop pe tabletă, mergând de la premisa că-ți conectezi o tabletă la ea și o folosești ca laptop. Până de curând, Mozilla intra în prima categorie. Situația s-a schimbat printr-o actualizare recentă.

Update-ul detaliat în clipul de mai jos vizează utilizatorii de iPad, dar nu este exclus ca în următoarele săptămâni să vedem o actualizare similară și pentru posesorii de tablete cu Android. Anunțul pe marginea lansării a fost făcut pe blogul oficial Mozilla și a fost însoțit de un mesaj cât se poate de clar.

”Știm că iPad-urile nu sunt doar versiuni mai mari de iPhone. Le folosești într-un mod diferit, ai nevoie de ele pentru alte lucruri. Ca urmare, decât să facem o versiune mai mare a browser-ului nostru de iOS, am făcut Firefox pentru iPad, care arată și se simte de parcă a fost creat de la zero pentru tabletă. În mare parte, pentru că a fost.”, au declarat oficialii Mozilla.

În acelaști context, au fost detaliate câteva funcții noi și sfaturi prin intermediul cărora să profiți de această versiune actualizată. Cu noul Firefox, poți profita de împărțirea ecranului în două – split-screen. Astfel, vei putea naviga pe două site-uri sau vei putea rula două aplicații, cu Firefox fiind una dintre ele. Interacțiunea cu tab-urile de navigare va fi mai facilă după update, iar accesul la modul de navigare Private Browser este eficientizat. Noua aplicație poate fi descărcată din AppStore, dacă ai o tabletă Apple