Noile telefoane Huawei ”pentru toată lumea” nu distrug bugetul

Noile telefoane Huawei ”pentru toată lumea” nu distrug bugetul
07:55 10.03.2019

În aproximativ 24 de ore, în colțuri diferite ale lumii, cei de la Huawei au anunțat două smartphone-uri mainstream cu specificații atractive. Este vorba de Huawei P Smart+ 2019 și Huawei Y7 2019.

Cei de la Huawei au un ritm al lansărilor foarte agresiv și încearcă să surprindă fiecare nișă din piață cu diverse modele. Din acest motiv, indiferent câți bani ai, posibilitatea să nu găsești un smartphone al chinezilor care să se încadreze este foarte mică.

Pentru piața din Europa, Huawei a lansat o versiune actualizată a modelului Y7. Intitulat Huawei Y7 2019, gadgetul este destul de similar cu modelul Huawei Y7 Pro 2019 lansat de curând. Diferența ține aproape doar de camere de selfie. În orice caz, vorbim de un gadgetul construit în jurul unui panou de 6,26 inci de tip LCD cu o rezoluție HD+ și o crestătură tip picătură.

La interior, ascunde o combinație între un Snapdragon 450 cu 3GB RAM și o memorie internă de 32GB. Dacă ai nevoie de mai mult spațiu, poți achiziționa un card microSD. Pe partea de captură, are pe spate o cameră principală de 13 megapixeli și o a doua cameră de 2 megapixeli pentru facilitarea imaginilor ”portret”. Acumulatorul este de 4000 mAh și se încarcă prin microUSB. Preinstalat cu Android 8.1 Oreo mascat cu EMUI 8.2, telefonul costă 220 de euro și va fi disponibil în trei variante de culoare –  Aurora Blue, Coral Red și Midnight Black

huawei-y7-2019Al doilea gadget un pic mai interesant al celor de la Huawei este P smart+ 2019. Construit în jurul unui ecran Full HD+ de 6,21 inci, gadgetul ascunde la interior un Kirin 710 cu un acumulator de 3400 mAh. Chipsetul conlucrează cu 3GB RAM și o memorie internă de 64GB. Spațiul poate fi extins cu carduri microSD de până la 512GB.

Pe partea de captură, are trei camere principale. Prima are 24 de megapixeli, a doua are 16 megapixeli cu obiectiv ultra-wide, iar a treia este doar doi megapixeli pentru facilitarea imaginilor portret. Camera frontală are opt megapixeli. Prețul de achiziție pentru el este de aproximativ 250 de euro.