NASA a găsit o planetă care ar putea susține viața, la „doar” 31 de ani-lumină de Pământ

NASA a găsit o planetă care ar putea susține viața, la „doar” 31 de ani-lumină de Pământ
19:00 06.08.2019

Oamenii de știință încearcă de foarte mult timp să descopere încă o planetă locuibilă în Univers, iar NASA e destul de aproape să reușească.

TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) este telescopul agenției americane care monitorizează spațiul cosmic în încercarea găsirii unor lumi extraterestre. De data aceasta, a localizat o planetă care orbitează în jurul unei stele din constelația Hydra. O rotație completă a acesteia în jurul stelei durează aproximativ 55 de zile.

TESS/NASA

La o privire mai atentă, experții NASA au observat că planeta este orbitată de alte două mai mici. Una dintre ele se numește GJ 3577 d și ar putea fi un habitat propice vieții. Aceasta se află la o distanță de 31 de ani-lumină de Pământ.

Ce știm până acum despre planeta descoperită de NASA

În total, până la momentul de față, astronomii au descoperit 4.025 exoplanete în Univers. În ceea ce privește distanța față de planeta noastră, noua descoperire NASA se clasează în top 45 cele mai apropiate planete.

Aceasta are temperatura potrivită pentru ca apa în formă lichidă să poată exista.

Experții NASA vor trebui să determine dacă planeta nou descoperită are o atmosferă densă pentru a putea capta suficientă căldură pentru a permite apei lichide să existe pe suprafața sa. Va mai fi nevoie de o serie de studii pentru a putea determina acest lucru. În ceea ce privește masa, planeta GJ 357 d este de aproximativ șase ori mai mare decât Pământul.

TESS este cel mai puternic telescop al cărui scop îl reprezintă căutarea de noi planete. Acesta împarte cerul în două, emisfera sudică și cea nordică, și apoi fiecare emisferă o divizează în 13 zone, așa cum se poate observa aici:

În procesul de observare, telescopul monitorizează o porțiune de cer pentru 27 de zile odată. Apoi, trece la o altă bucată. Până acum, TESS a descoperit peste 850 de noi potențiale planete.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI