Dacă îți cauți laptop nou, aceste trei modele MSI te vor ajuta să te decizi

14:40 16.01.2019

Dacă îți cauți un laptop în 2019, ai de unde alege. Mulți producători au prezentat modele bune, atât pentru gaming, cât și pentru productivitate. Mai jos ai trei laptopuri de la MSI pentru nevoi diferite.

GS75 Stealth este un laptop de gaming uriaș ce vine cu cea mai nouă și mai puternică placă video de la Nvidia, GeForce RTX 2080.

Laptopul de gaming are un ecran de 17,3 inci cu un panoul ISP, rezoluție Full HD și o rată de refresh de până la 144 Hz. Sesiunile de jos sunt susținute de procesor Intel Core i7, a opta generație, o placă video RTX 2080 Max-Q Design, 8 GB GDDR6, alături de până la 32 GB RAM DDR4 2666.

MSI laptopuri CES 2019-4

Pe lângă faptul că este puternic, MSI a reușit să facă un laptop cu „60% mai mic decât laptopurile obșinuite de 17 inci”. GS75 Stealth este și portabil și are o grosime de 18,95 mm și 2,25 kg. Cum este un laptop de gaming ai o tastatură RGB realizată în parteneriat cu Steelseries și un sistem de răcire performant.

O altă funcție interesantă este Killer Doubleshot Pro, un sistem care prioritizează traficul de internet către jocuri astfel încât să ai un lag mic când joci shootere online.

La conectivitate stai bine deoarece ai o mufă de căști și una pentru microfon, un port USB-C Thunderbolt, un port USB-C, trei porturi USB-A, un cititor de carduri, un port pentru HDMI și chiar un port ethernet RJ45.

Dacă vrei ceva mai mic atunci ai putea să te uiți la MSI GE63 RGB care este un laptop de gaming de 15,6 inci cu panou IPS Full HD cu o rată variabilă de refresh până la 144 Hz.

MSI laptopuri CES 2019-1

Creierul operațiunilor este un procesor Intel Core i7 de a opta generație și este susținut de noile plăci video de la Nvidia din seria RTX. În funcție de model poți alege RTX 2060 6 GB, RTX 2070 8 GB și RTX 2080 8 GB. Memoria RAM poate ajunge până la 32 GB DDR4.

Tastatura este RGB și pe spatele laptopului ai două benzi care să-ți ilumineze camera. Conectivitatea este la fel de bună cu o mufă de căști și una de microfon, un port USB-C, două porturi USB clasic, un port USB clasic de generație a doua, un port ethernet RJ45, un cititor de carduri, un port HDMI și un mini-DisplayPort.

Dacă vrei ceva mai discret și pentru muncă atunci MSI PS63 Modern ar putea fi pentru tine. PS63 Modern este un laptop care are un ecran IPS Full HD de 15,6 inci cu margini mici, iar raportul de ecran la corpul laptopului este de 86%.

Laptopul este util pentru muncă, deoarece are o baterie care poate oferi o autonomie de până la 16 ore și dacă lucrezi cu imagini atunci trebuie să știi că ecranul acoperă 100% din spectrul sRGB.

PS63 Modern s-ar putea dovedi a fi și un partener foarte bun pentru telefonul tău deoarece suportă tehnologia Qualcomm Quick Charge 3.0 și, astfel, laptopul îți poate încărca telefonul până la 80% în doar 35 de minute.

La interior lucrurile stau bine și-ți poți echipa laptopul cu un procesor Intel, a opta generație, până la Intel Core i7, poți pune și o placă video GeForce GTX 1050 (Max-Q Design) cu 4 GB GDDR5. În ceea ce privește memoria poți merge până la 32 GB DDR4 2400 și ca spațiu de stocare poți alege un SSD NVMe M.2 PCI-E Gen.3 sau o combinație de SATA SSD + NVMe SSD.

Touchpad-ul este unul uriaș și ar trebuie să te ajute să lucezi mai ușor. Cei de la MSI spun despre PS63 Modern că este un laptop mai mic și mai subțire decât un laptop obișnuit de 15,6 inci.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI