Microsoft se pregătește de apariția dispozitivelor pliabile cu Windows

Microsoft se pregătește de apariția dispozitivelor pliabile cu Windows
18:40 15.01.2019

Dispozitivele pliabile par să fie viitorul în materie de telefoane, laptopuri și chiar televizoare. Microsoft se pregătește pentru acesta, astfel că va oferi suport în Windows pentru astfel de device-uri.

Microsoft lucrează pentru a face Windows adaptabil către dispozitivele pliabile. Surse apropiate de companie spun că hardware-ul cu două ecrane sau cel cu ecran pliabil reprezintă o zonă importantă de investiții pentru Windows și Surface.

Microsoft a mai experimentat cu propriul hardware cu două ecrane, în proiectul Andromeda. Totodată, a colaborat și cu Intel, dar și cu alți producători, pentru a se pregăti în vederea următorilor ani de experimente. Producătorii de PC-uri au creat dispozitive 2-în-1 pentru Windows 8, acum mai bine de cinci ani, așa că eforturile de atunci pot fi împrospătate pentru peisajul curent al pieței.

Eforturile principale se leagă de Composable Shell și Windows Core OS, o variantă ceva mai modulară a existentului Shell, care stă la baza multor componente din Windows 10.

A apărut deja un build de Windows 10 pentru dispozitive pliabile, rs_shell_devices_foldables, ceea ce arată că Microsoft are o echipă dedicată care lucrează la adaptarea Windows Shell. Asta n-ar trebui să mire pe nimeni, având în vedere că Microsoft introduce noi funcții dedicate dispozitivelor cu două ecrane în Windows 10.

Până acum, elemente din viitorul Windows Core OS au apărut doar pe dispozitive ca Surface Hub 2. Totuși, hardware precum HoloLens 2 ar trebui să dezvăluie, de asemenea, cum vor funcționa noile elemente modulare din Windows.

Microsoft va avea competiție acerbă în acest domeniu, având în vedere că Google a promis că va oferi suport nativ dispozitivelor pliabile, pentru a limita fragmentarea. Evident, mai multă competiție nu poate fi decât benefică pentru consumatori.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: theverge.com