03 apr. 2019 | 14:55

Cine a inventat și cum funcționează un laser ca cel de la Măgurele

ACTUALITATE
Cine a inventat și cum funcționează un laser ca cel de la Măgurele

Deși ai crede că este o invenție a zilelor noastre, tehnologia laser pare să fie prin preajmă deja de aproximativ o jumătate de secol.

Recent, laserul de la Măgurele a reușit să atingă cea mai mare putere din lume, de 10 PetaWatts. Dar cum s-a dezvoltat tehnologia de-a lungul timpului pentru a putea ajunge aici?

Termenul laser este un acronim din engleză pentru „Light amplification by stimulated emission of radiation”. Este un dispozitiv care emite lumină de mare intensitate, pe o singură direcție. Pe scurt, efectul laser este fenomenul prin care radiația electromagnetică este amplificată prin emisie stimulată.

Există o diferență între două tipuri de emisie, cea spontană și cea stimulată. Atunci când una se întâmplă în mod spontan, energia este eliberată în mod întâmplător și cu o varietate de frecvențe. Totuși, când este stimulată, energia eliberată va oglindi frecvența și va călători în aceeași direcție cu fotonul stimulat. Ca rezultat, va putea amplifica energia radiantă inițială.

Cine a inventat raza laser

Prima rază laser a fost generată în 1960. Totuși, tehnologia a fost creată prin contribuția mai multor minți geniale.

Majoritatea istoricilor au urmărit traiectoria inversă a dezvoltării razei laser până au ajuns la Albert Einstein. Rădăcina inovației tehnologice se află într-o cercetare a acestuia din 1917 asupra emisiei de energie. În 1928, Rudolph Landenburg a confirmat teoria cu privire la emisia stimulată a lui Einstein. Așa a început dezvoltarea a ceea ce urma să devină laserul.

În 1960, Theodore Maiman a fost primul care a reușit să amplifice radiația din spectrul vizibil. Deși prima demonstrație nu a reușit să emită un fascicul puternic de lumină, dispozitivul era cu adevărat un laser pentru că producea energie.

În încercarea determinării inventatorului laserului, a început un așa-numit război al brevetului între mai mulți oameni de știință. Gordon Gould pare să fi fost primul care a folosit cuvântul laser. Dar idea pare să origineze de mai de mult, de la tehnologia maser dezvoltată de Charles Townes și Arthur Shawlow.

Totuși, cine merită creditul pentru invenția laserului este încă un subiect controversat în lumea științei.