Premiul Nobel pentru Fizică 2017: cercetătorii care îl confirmă pe Albert Einstein

Premiul Nobel pentru Fizică 2017: cercetătorii care îl confirmă pe Albert Einstein
13:40 03.10.2017

Premiul Nobel pentru Fizică 2017 este împărțit de Rainer Weiss, Barry Barish și Kip Thorne pentru contribuții decisive la detectorul LIGO și observarea undelor gravitaționale.

Trei fizicieni americani au câștigat premiul Nobel pentru Fizică pentru descoperirea undelor gravitaționale, anticipate pentru prima dată de Albert Einstein acum un secol. Mai exact, aceștia au aflat că, de exemplu, între două găuri negre, undele gravitaționale ar putea fi detectate prin urmărirea fluctuațiilor în spațiu și timp.

Fenomenul detectat a fost coliziunea a două găuri negre. Folosind cel mai avansat detector din lume, oamenii de știință au așteptat pentru 20.000 de secunde ca cele două găuri negre uriașe, una de 35 de ori mai mică decât Soarele, iar cealaltă puțin mai mică, s-au încrucișat unul pe celălalt. 

Ce sunt undele gravitaționale

Undele gravitaţionale au fost esenţiale pentru teoria relativităţii generale formulată de Albert Einstein. O dovadă indirectă a acestora a venit cu descoperirea unui pulsar, în 1974, şi a unei stele neutronice. Russell Hulse şi Joseph Taylor au fost autori şi pentru descoperirea lor au primit premiul Nobel în Fizică în 1993. Acum, cei trei care au câștigat premiul Nobel pentru Fizică duc mai departe confirmarea acestei teorii vechi.

Undele gravitaţionale sunt fluctuaţii în curbura spaţiu-timp pentru a căror înţelegere mai uşoară a fost ilustrarea lor ca undele pe suprafaţa unui lac. Conform teoriei lui Albert Einstein, undele gravitaţionale apar când obiectele grele se deplasează prin spaţiu-timp. În teoria generală a relativităţii, fizicianul susţine că spaţiul nu este un vid, aşa cum se credea, ci mai degrabă un material sau o ţesătură cu patru dimensiuni care poate fi trasă, împinsă, influenţată de obiectele cosmice care se deplasează prin ea.

Cine sunt cei care au câștigat premiul Nobel pentru Fizică

Rainer Weiss a primit o jumătate din premiul de nouă milioane de coroane suedeze (circa 935.000 de euro), anunțat astăzi de Academia Regală de Științe a Suediei din Stockholm. Kip Thorne și Barry Barish vor împărți partea cealaltă a premiului. Kip Thorne, profesor de fizică teoretică de la Institutul de Tehnologie din California, este un teoretician. El a făcut predicții esențiale despre ceea ce ar arăta detectarea unei unde gravitațional și despre modul de identificare a acestui semnal în cadrul datelor.

Barry Barish, fost fizician al particulelor de la Institutul de Tehnologie din California, este creditat pe scară largă pentru derularea experimentelor pe teren. Când a preluat funcția de director al LIGO (Laser Interferometer Gravitational Wave Observatory) în 1994, proiectul risca să fie anulat. Barish a fost cel care a făcut ca acest detector să existe și astăzi și a fost martorul primelor măsurători, trei ani mai târziu.

Ronald Drever, un fizician scoțian, care, alături de Weiss și Thorne, a jucat un rol principal în dezvoltarea lui LIGO, a murit în martie de demență, la mai puțin de 18 luni după ce au fost detectate pentru prima oară undele gravitaționale. Premiul Nobel nu este, în mod normal, acordat postum.

În 2016, Premiul Nobel pentru Fizică a revenit echipei britanice formată din fizicienii David Thouless, Duncan Haldane și Michael Kosterlitz, pentru descoperiri teoretice legate de stările topologice ale materiei. Ei au cercetat și au emis teorii legate de stări neobișnuite ale materiei cuantice, care se observă, de exemplu, la nivelul fenomenului de superconductibilitate (fenomen în care rezistența electrică a unui material conductor devine zero, dacă temperatura sa este mai mică decât o anumită valoare specifică materialului, numită temperatură critică). În viitor, studiile lor în domeniu vor putea fi aplicate atât în știința materialelor, cât și în electronică.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca Centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI