Jocurile video care să-ți potolească setea de Game of Thrones

Jocurile video care să-ți potolească setea de Game of Thrones
17:00 21.05.2019

Game of Thrones s-a terminat, însă vrei mai mult? Poți să revezi serialul, să citești cărțile sau poți să încerci aceste jocuri video.

După zece ani, opt sezoane și 73 de episoade, Game of Thrones și-a decis câștigătorul. A fost un serial de televiziune ce a fost o piatră de temelie pentru o generație, a schimbat perspectiva asupra serialelor TV și a adus faimă HBO. Dacă mai ai chef de Game of Thrones, dar vrei ceva mai interactiv, atunci poți să încerci aceste jocuri video.

Game of Thrones – joc TellTale

Jocul bazat pe serialul cu același nume a fost creat de studioul TellTale Games și este un titlu episodic de tip adventure point-and-click. Studioul a devenit celebru pentru adaptarea seriei The Walking Dead și pentru jocurile excelente ce erau precum niște filme interactive, unde fiecare decizie conta și avea repercursiuni. Dacă ești un fan al serialului este musai să încerci acest titlu. Nu există un sezon doi pentru că studioul a dat faliment.

Kingdome Come: Deliverance

Acest joc este un RPG medieval ce merită inclus în această listă datorită acțiunii, dar și realismului de care dă dovadă. Nu avem dragoni, dar avem cavaleri, lupte cu săbii și o poveste interesantă. În plus, jocul are elemente de realism ce se potrivesc cu lumea dură a serialului (personajul trebuie să mănânce, să doarmă etc) și evoluția personajului este una organică (abilitățile se dobândesc prin exercițiu, nu prin atribuirea unor puncte).

Mount & Blade

Rămânem la categoria jocurilor de tip simulator pentru acest titlu. Nu poți să faci o listă de jocuri cu tematică Game of Thrones fără să incluzi Mount & Blade. În serial sunt multe bătălii, iar „Bătălia Bastarzilor” din sezonul șase, cea în care Jon Snow îl învinge pe Ramsey Bolton este extraordinară. Dacă vrei să trăiești astfel de lupte atunci încearcă acest joc. Dacă ți se pare prea vechi atunci poți să mai aștepți puțin pentru Mount & Blade: Bannerlord, ce este programat să fie lansat în toamna acestui an, după ce a fost anunțat tocmai în 2012.

Reigns: Game of Thrones/Her Majesty

Intri în pielea unui rege, iar misiunea ta este să stai cât mai mult timp la putere. Fiecare decizie contează și trebuie să ai grijă să nu-ți faci prea mulți inamici, prea repede. Este un joc de mobile numai bun de jucat când ești pe drum. Există varianta standard Her Majesty sau poți să încerci varianta tematică Game of Thrones.

The Witcher 3

The Witcher 3 este jocul perfect pentru fanii Game of Thrones: ai parte de lupte sângeroase, de sex, de creaturi mitice și de personaje complexe. Jocul nu este tocmai nou și dacă ești gamer probabil l-ai terminat deja, dar nu ar strica să mai dai o tură prin lumea lui, poate pe un nivel de dificultate mai ridicat. Netflix a sesizat potențialul jocului și l-a transformat într-un serial ce ar trebui să se lanseze în acest an.