Interzis la mașini cu volan pe dreapta? RAR avertizează șoferii români

Interzis la mașini cu volan pe dreapta? RAR avertizează șoferii români
10:10 14.03.2019

RAR a anunțat că cei care aduc mașini din Marea Britanie vor avea probleme la înmatriculare. RAR a amintit astfel și de regulile active din 2018.

Registrul Auto Român a atenționat șoferii din România că mașinile cu volan pe partea dreaptă, în special second hand din Marea Britanie, nu vor mai putea primi cartea de identitate. Asta indiferent de omologarea în baza căreia au fost înmatriculate. RAR a venit cu acest avertisment pe fondul lipsesi unui acord între Marea Britanie și UE în cazul unui Brexit.

Vestea bună, dacă putem vorbi de așa ceva, e că modificările nu vizează mașinile deja înmatriculate.

Trebuie să știi că, din 30 martie 2019, dacă nu va fi un acrod între UE și Marea Britanie pentru Brexit, vor exista câteva schimbări în privința înmatriculării. În cazul în care Brexit e amânat, nu vei fi afectat.

Ce spune RAR că trebuie făcut

Vehiculele noi, care au fost omologate de Uniunea Europeană (marca e11) nu vor mai primi automat cartea de identitate a vehiculului (CIV) necesară pentru înmatriculare. Asta pentru că omologarea UE de tip și certificatul de conformitate (CoC) aferente își pierd valabilitatea de la 30 martie.

„Aceste vehicule vor fi supuse unei reomologări individuale, cu verificarea condițiilor tehnice aplicabile pentru vehicule noi. De asemenea, o CIV eliberată pe baza unei omologări UE de tip acordată de UK, pentru un autovehicul nou provenit din UK și care nu a fost încă înmatriculat, își va pierde valabilitatea și nu mai poate fi utilizată la înmatriculare. Prin urmare, RAR recomandă înmatricularea vehiculelor aflate în această situație până cel mai târziu la data de 29.03.2019”.
RAR

Din 30 martie, va fi necesară o reomologare individuală, conform cerințelor din RNTR-7. Acestea sunt aplicabile vehiculelor utilizate care provin din state terțe. În cazul emisiilor poluante se impune condiția privind nivelul minim de poluare Euro 3/Euro III.

„Începând cu 30.03.2019, autovehiculele utilizate (second-hand), cu postul de conducere pe partea dreaptă și care provin din UK, nu vor mai putea primi CIV, indiferent de omologarea în baza căreia au fost înmatriculate. Inspecția Tehnică Periodică efectuată în UK la vehiculele utilizate (second-hand) nu mai este acceptată (recunoscută) la omologarea individuală și eliberarea CIV pentru reînmatriculare în România. ITP trebuie refăcută la RAR”.
RAR

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Profit.ro