17 iun. 2019 | 12:00

Muncitorul devenit viral a fost o manipulare gândită de acești oameni

ACTUALITATE
Muncitorul devenit viral a fost o manipulare gândită de acești oameni

Ca să fii influencer pe Instagram nu-ți trebuie prea multe, iar acest muncitor părea să fi demonstrat asta, până am aflat care e de fapt ideea din spate.

Poate ai văzut contul de Instagram unde un simplu muncitor în construcții pare să-și fi dat seama de ce e cu adevărat nevoie pentru a deveni influencer pe rețeaua socială. Totul a pornit după ce fiica lui i-ar fi explicat ce face un influencer. Apoi, bărbatul a fost convins că oricine poate să facă asta și așa s-ar fi născut contul său. Totuși, poate ne-am grăbit când am dat inimioare muncitorului pe Instagram.

Aici, Omar a tot postat fotografii care se află în arsenalul oricărui influencer pe Instagram: poze cu cafeaua de zi cu zi, ținuta din ziua respectivă sau celebrele fotografii în care subiectul pare să fie luat prin surprindere, dar știm cu toții că totul e bine planificat, de fapt.

 

View this post on Instagram

 

When your work neighbors have the best coffee in town. ☕️?

A post shared by Omar (@justaconstructionguy) on

Cum a devenit muncitorul influencer pe Instagram

Ideea a fost extrem de bine primită de public. Contul @justaconstructionguy are acum peste 500.000 de urmăritori. Totuși, totul nu a fost la fel de sincer precum am fi crezut.

Profilul nu a fost creat de Omar însuși, ci a fost gândit ca o campanie publicitară pentru o cafenea locală. Deși cafeneaua este etichetată în multe dintre pozele muncitorului, trebuie să recunoaștem că „manipularea” a fost una destul de subtilă. Bărbatul chiar e un muncitor din zonă, numai că acesta a fost recrutat special pentru această campanie. Personajul a fost creat de Mike McKim, proprietarul cafenelei, în colaborare cu o agenție de publicitate.

McKim spune că influencerii care au promovat cafeneaua în trecut nu se potriveau neapărat brandului, iar soluția a fost găsirea unui om din clasa muncitoare care să reprezinte esența cafenelei.