Huawei P30 Pro, subiect de glume: ce au făcut chinezii de la Xiaomi

Huawei P30 Pro, subiect de glume: ce au făcut chinezii de la Xiaomi
07:00 27.03.2019

Din mai multe puncte de vedere, noile Huawei P30 și Huawei P30 Pro sunt două smartphone-uri spectaculoase. Există însă câteva detalii care le-au scăpat chinezilor, iar cei de la Xiaomi s-au aruncat la glume pe subiect.

La mai puțin de 24 de ore de la lansarea celor două smartphone-uri de top de la Huawei, au început ironiile. În contextul în care chinezii au fost foarte agresivi cu Samsung și Apple în timpul prezentării, te-ai fi așteptat ca o manifestare de sarcasm să vină de la sud coreeeni sau americani, dar nu a fost așa.

Gluma postat pe Twitter de către cei de la Xiaomi înfățișează o mașină care iese în trombă de pe o austradă, iar sub ea scrie Huawei P30. Dacă mașina ar fi mers în față, ar fi adoptat un chipset mai nou, o referință la Snapdragon 855 al celor de la Qualcomm. În schimb,  telefonul ”a luat-o la dreapta” și a adoptat o cutie cu cristale Swarosvki, pe care producătorii au considerat-o o investiție mai inspirată.

Mema cu pricina face referie la o anumită ediție de Huawei P30 Pro ”special edition gift box” pe care, în mod real, o poți cumpără împreună cu o carcasă acoperită de cristale Swarovski. Dacă respectiveul detaliu înseamnă sau nu ceva pentru tine, un lucru este sigur, te va costa scump. 

În ceea ce privește referința către un procesor mai lent în favoarea carcasei Swarosvki, există un pic de adevăr acolo. Noile telefoane Huawei P30 și P30 Pro sunt construite în jurul unui SoC proprietar Kirin 980 pe arhitectură de 7 nanometri ce include nuclee Cortex – A76. Asta înseamnă că ar trebui să fie comparabil cu Snapdragon 855. În testul Geekbench al celor de la GSMArena însă, a ieșit la iveală că Huawei P30 Pro este mai slab decât un Galaxy S10+ și mult mai slab decât un Xiaomi Mi9 sau iPhone Xs Max.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI