Huawei dă înapoi și vrea să uiți că a promis o alternativă la Android pentru vara asta

Huawei dă înapoi și vrea să uiți că a promis o alternativă la Android pentru vara asta
Sursa foto: Răzvan Băltărețu / PLAYTECH
10:26 29.05.2019

În a doua săptămână de chin pentru Huawei, soluția ar fi venit: o alternativă la Android lansată în iunie. Doar că anunțul acela e acum retras și compania susține că încă nu lansează nimic. Ce s-a întâmplat?

Vestea despre lansarea alternativei la Android, cunoscut drept HongMeng și cu posibilul nume Ark pentru piața globală, a venit de la Alaa Elshimy, Managing Director and Vice President, Huawei Enterprise Business Group Middle East. După cum vezi, nu era un simplu angajat, dar nu era nici chinez. Până acum, anunțurile mari ale Huawei au fost făcute de directori din China, fiind un motiv de mândrie.

Huawei nu va avea alternativă la Android pentru iunie

„Nu am vrut să lansăm acest sistem de operare, pentru că aveam o relație bună cu Google și alți parteneri și n-am vrut să fie afectată. Acum, suntem pregătiți să-l lansăm luna viitoare (iunie – n.r.)”, a declarat Alaa Elshimy. Acum, compania susține că lucrurile nu stau chiar așa.

„Aceasta e o farsă. Cerem presei să nu publicem sau să dea crezare acestei știri false”, a transmis Huawei prin jurnalistul CNN acreditat în China.

Ce-i drept, declarațiile lui Elshimy au fost destul de bombastice. A promis compatibilitate cu aplicații Android și a spus că pe partea de hardware Huawei n-are probleme. El nu s-a referat exact la procesoare, ci la memorii. Problema e însă la procesoare.

Ce se poate să se fi întâmplat aici, deși Huawei n-a dat mai multe detalii, e că Elshimy se ocupă de zona enterprise business, unde intră proiecte IoT și hardware de business, în timp ce telefoanele – și alte dispozitive mobile – intră în zona consumer business. Astfel, pur și simplu, el a transmis un mesaj asupra unui subiect pe care nu-l stăpânea.

Deocamdată, nimic nu e cert decât că Huawei are nevoie de-o alternativă la Android. Și dacă rezolvă problema cu SUA, Android rămâne o dependență prea mare. Altfel, compania nu a fost prea transparentă pe subiect ca să știm dacă-i pregătită pentru o lume fără sistemul de operare de la Google. Ar fi, conform unor declarații oficiale, dar spre finalul anului sau începutul lui 2020.

Sursa: The Next Web