08 aug. 2019 | 08:00

Google vrea ca Donald Trump să piardă alegerile din 2020. Un fost inginer al companiei a dezvăluit totul: ”Asta e agenda lor”

CHESTII
Google vrea ca Donald Trump să piardă alegerile din 2020. Un fost inginer al companiei a dezvăluit totul: ”Asta e agenda lor”
Dogtownmedia

Donald Trump a câștigat alegerile în 2016, iar marile companii nu au fost chiar mulțumite de rezultat. Se pare că Google vrea ca Trump să piardă în 2020.

Un fost inginer al Google, ce susține că dat afară pentru că este conservator, a spus că Google va încerca să influențeze rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA din 2020. „Ei vor ca Donald Trump să piardă în 2020. Asta este agenda lor”, a spus Kevin Cernekee pentru Fox News.

El a spus că oamenii care conduc compania nu sunt deloc imparțiali. „Au un control destul de mare asupra politicului. Asta este ceva despre care ar trebui să ne îngrijorăm”, a mai spus el.

Cernekee a fost dat afară în iunie 2018 din cauza faptului că el ar fi folosit necorespunzător echipamente Google. Pe de altă parte, Cernekee susține că e și el un fel de whistleblower și că a fost concediat din cauza opiniilor sale conservatoare.

Google vrea ca Trump să piardă alegerile din 2020

El a mai spus că și-a făcut cunoscută opinia în 2015, iar asta a deranjat câțiva colegi, apoi a primit o avertizare din partea departamentului de resurse umane al Google. Fostul angajat al Google susține că a fost trecut pe lista neagră a angajaților cu care managerii nu voiau să lucreze.

Timp de trei ani, Cernekee s-ar fi luptat cu Google și încerca să demonstreze că angajații cu înclinații republicane erau discriminați și tratați diferit.

Mai departe el a fost întrebat dacă este de părere că Google va încerca să influențeze alegerile, pentru a preveni ca Donald Trump să câștige. „Eu așa cred și cred că este o amenințare mare. Ei au spus deschis că sunt de părere că 2016 a fost o greșeală. Ei cred că Trump ar fi trebuit să piardă în 2016”, a răspuns Cernekee.

Fostul inginer Google susține că angajații sunt părtinitori și că nu s-au grăbit deloc să corecteze un bug al motorului de căutare, asociat cu Trump.

„Dacă vrei să cauți cu Google Crippled America, cartea lui Donald Trump, vei primii rezultate ce-ți arată Mein Kampf. Am raportat bug-ul și le-a luat nouă luni să-l rezolve”, a mai spus el.