12 iun. 2019 | 11:51

Schimbarea de la Google care afectează cum folosești Gmail

ACTUALITATE
Schimbarea de la Google care afectează cum folosești Gmail

Gmail a fost lansat în 2004, iar îmbunătățirile de pe parcursul anilor l-au ajutat să devină unul dintre cele mai populare servicii de e-mail.

Cei de la Google încearcă constant să-ți îmbunătățească experiența de utilizare a serviciului de e-mail pe care îl pune la dispoziție. Pentru asta, introduce acum o opțiune nouă care te va ajuta să economisești timp atunci când ești prins într-o mulțime de mailuri. Va rezolva o problemă pe care nici nu știai că o ai.

În curând, vei putea face mult mai multe lucruri pe Gmail și asta fără să părăsești inbox-ul. Google va introduce astfel așa-numitele mailuri dinamice. Astfel, vei putea realiza direct în interiorul mailurilor anumite sarcini pentru care ar fi trebuit, în mod normal, să accesezi o pagină web. De exemplu, vei putea completa formulare, confirma prezența la un eveniment, sau chiar închiria o cameră la hotel.

Această caracteristică urmează să devină disponibilă începând cu data de 2 iulie.

De ce ai nevoie de mailuri dinamice pe Gmail

Acest lucru este posibil prin AMP (accelerated mobile pages), care se referă la un protocol Google care îți permite să încarci pagini web într-o manieră mult mai rapidă. Cel mai probabil, deja ai văzut aceste AMP-uri în acțiune. Google deja colaborează cu mai multe companii, care deja pot trimite aceste mailuri dinamice. Printre exemple se numără Booking.com sau Pinterest. Curând, lista aceasta va deveni mult mai lungă.

Opțiunea de pe Gmail ar urma să fie una extrem de eficientă și, cel mai probabil, te va ajuta să fii mult mai productiv. În primul rând, te va ajuta să economisești timp pentru că-ți va permite să efectuezi mult mai rapid anumite task-uri. De asemenea, va fi un avantaj și pentru cei care se pierd în zeci de tab-uri deschise în browser. Astfel, nu-ți va mai trebui un tab nou pentru fiecare sarcină pe care o ai de făcut.

Pentru activare nu trebuie să faci nimic, vei avea opțiunea automat pe Gmail începând cu 2 iulie.