22 ian. 2019 | 17:33

De ce își pierde Germania cele mai tari autostrăzi din Europa

ACTUALITATE
De ce își pierde Germania cele mai tari autostrăzi din Europa
Wikimedia

Autostrăzile fără limită de viteză din Germania vor deveni de domeniul trecutului din cauza unor obligații pe care le are față de Uniunea Europeană. Dacă ai avut șansa să mergi măcar o dată pe autobahn, înțelegi ce pierdere ar fi.

Germania este un exemplu pentru întreaga Europă când vine vorba de autostrăzi exemplare, iar faptul că are autostrăzi unde există sectoare de drum fără limită de viteză, le-a făcut celebre în întreaga lume.

Cred că orice român care a mers în Germania a circulat cel puțin o dată pe una dintre aceste autostrăzi, dar s-ar putea să fie iar introdusă limita de viteză pe motiv că trebuie protejat mediul.

Guvernul german va fi obligat să adopte mai multe proiecte de lege care privesc reducerea emisiilor poluante ca parte a programului de protecție a mediului. Una dintre prevederi este tocmai reintroducerea limitei de viteză pe autobahn, iar presiunile vin din partea Uniunii Europene.

O fi Germania stat fondator UE, dar asta nu înseamnă că scapă de obligațiile pe care le au toate țările membre când vine vorba de politica protejării mediului.

Germania are autostrăzi exemplare, dar poluează masiv

Din 1990 până în prezent, Germania nu a impus vreo restricție și nici nu a luat vreo măsură care să diminueze emisiile poluante, așa că statul riscă să fie amendat drastic de UE dacă nu remediază situația până în 2023.

Prin urmare, autoritățile trebuie să impună și o limită de viteză de 130 km/h pe cele mai bune autostrăzi din Europa, dar și majorarea taxelor pe combustibil, restricții pentru motoarele diesel și introducerea unor stimulente pentru achiziția mașinilor electrice.

Astfel de măsuri sunt însă prea radicale ca să aibă efecte pozitive, mai ales că sunt introduse într-un termen relativ scurt. Nemții sunt obișnuiți de zece ani să circule fără limită de viteză pe acele sectoare de autostradă. Obiceiurile vechi se dezvață greu sau deloc. Liderii lumii au conștientizat destul de târziu problemele de mediu și consecințele lor (mai puțin Trump, care nu crede nici măcar că e încălzire globală).

Acum, Guvernul german este pus între ciocan și nicovală pentru că, pe de o parte, trebuie să protejeze industria auto națională care a fost grav zdruncinată din cauza propriei lăcomii (vezi scandalul Dieselgate), dar să găsească și soluții pentru protejarea mediului, ca să respecte normele europene.