Ce e geometria roților și cum te ajută să economisești carburant

07:33 31.01.2019

Geometria roților este esențială pentru orice tip de automobil pentru că asigură o deplasare sigură, atât în linie dreaptă, cât și în curbe, dar te ajută și să consumi mai puțin carburant.

Geometria roților trebuie verificată chiar și atunci când conduci o mașină nouă, pentru că aliniamentul lor poate fi afectat în situații aparent banale:

  • când lovești un obstacol;
  • când observi că anvelopele sunt foarte uzate;
  • când mașina are tendința să se deplaseze în lateral în timpul mersului;
  • când volanul nu se repoziționează după viraj;
  • atunci când înlocuiești o piesă la transmisie sau la direcție;
  • sau, chiar și atunci când schimbi anvelopele noi cu unele vechi.

A nu se confunda geometria roților cu echilibrarea anvelopelor. Prima se referă la reglarea paralelismului celor patru roți, mai exact, la reglarea unghiurilor acestora, ca să fie perfect perpendiculare pe sol și paralele între ele.

De ce este importantă reglarea roților

Echilibrarea anvelopelor este necesară ori de câte ori le schimbi, atât unele vechi cu unele noi, cât și pe cele de vară cu cele de iarnă și invers. Aici, se urmărește dacă pneurile sunt perfect aliniate pe jante, pentru a nu emite vibrații mașinii, în timpul mersului.

Nealinierea corectă a roților nu doar că te pune pe tine și pe ceilalți în pericol, dar duce și la uzura prematură a anvelopelor și crește consumul de carburant.

Specialiștii recomandă verificarea și, dacă e cazul, reglarea geometriei roților periodic, preferabil, ori de câte ori faci ITP-ul și atunci când te confrunți cu situațiile mai sus menționate.

Anvelopele echilibrate și unghiurile roților reglate îți conferă confort la condus, absența vibrațiilor, prelungirea duratei de viață a pneurilor și economisești combustibil.

Geometria roților: care sunt parametrii de care trebuie să ții cont

Atunci când se reglează roțile, trebuie avuți în vedere trei parametri:

  • Unghiul de cădere;
  • Unghiul de convergență;
  • Unghiul de fugă.

Unghiul de cădere este unghiul pe care-l formează roata în raport cu vehiculul, atunci când privești mașina din față. Acest unghi poate fi:

  • Negativ – când partea superioară a roții este înclinată spre interiorul mașinii. Dacă unghiul este prea mare, apare uzura prematură a părții interioare a anvelopelor;
  • Pozitiv – când partea superioară a roților este înclinată spre exteriorul automobilului. În cazul unui unghi prea mare, apare uzura anvelopelor pe părțile lor exterioare.

Unghiul de cădere diferă de la un vehicul la altul, iar inginerii studiază îndelung cea mai bună înclinare, astfel încât roțile să aibă un contact cât mai mare cu solul, în special la viraj.

geometria rotilor
Sursa: Michelin

Unghiul de convergență reprezintă distanța dintre partea anterioară și cea posterioară a două roți de pe aceeași osie, atunci când privești mașina de sus. Și în acest caz, unghiul poate fi:

  • Pozitiv – părțile anterioare ale roților sunt mai apropiate. Exagerarea acestui unghi duce la subvirare în curbe.
  • Negativ – părțile anterioare ale roților sunt mai depărtate. Când este exagerat, duce la supravirare în curbe.

În ambele cazuri, riscul de accident este foarte mare.

geometria rotilor
Sursa: Michelin

Nu în ultimul rând, unghiul de fugă este distanța dintre o dreaptă perpendiculară cu solul și axul pivotului de rotație al roții. El este responsabil pentru stabilitatea în timpul deplasării cu viteze mari. În mod normal, acesta nu poate fi modificat, dar trebuie recalibrat atunci când a fost afectat în urma unui accident.

loading...